Românii ortodocși care trăiesc pe continentul nord-american sau în America de Sud se află sub oblăduirea Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a celor două Americi. Pentru comunitățile de români, pentru familiile și copiii acestora, Eparhia organizează în 2014 o serie de evenimente.
„În acest an avem Congresul Arhiepiscopiei care se organizează o dată la doi ani. Între 3-6 iulie la Chicago vom avea Adunarea preoților și a delegațiilor parohiilor și fără îndoială vor fi prezentate rapoartele departamentelor Arhiepiscopiei, ale Asociației doamnelor și a tinerilor. De asemenea, vor fi conferințe privind tema Anului acesta, Anul Euharistic și Anul închinat Sfinților Martiri Brâncoveni și fără îndoială prezentări ale planurilor de viitor în cadrul Arhiepiscopiei. În al doilea proiect important este Simpozionul de spiritualitate ortodoxă românească pe care îl organizăm al șaptelea an și va fi în 22 martie. Vom avea invitați profesori teologi de pe continentul nord-american în încercarea de a prezenta spiritualitatea ortodoxă într-un mediu universitar și îndeosebi față de ne-ortodocși, aceasta fiind intenția Simpozionului. Olimpiada de Religie este un alt proiect în lunile aprilie și mai. În primăvară va fi olimpiada cu două etape, etapa parohială și etapa mitropolitană. Este deja un proiect de câțiva ani și este un succes la nivelul participării copiilor și al entuziasmului care se creează prin faptul că sunt împreună, concurează și premiile se referă și la tabăra din iulie pentru copii și tineri”, a menționat pentru TRINITAS TV ÎPS Părinte Nicolae, Arhiepiscopul ortodox român al celor două Americi.
Teritoriul jurisdicțional al Arhiepiscopiei celor două Americi cuprinde Statele Unite ale Americii, Canada, America de Sud și aria Pacificului. Eparhia se conduce după statute și regulamente proprii, fără nici un amestec din afară, păstrând legături canonice, dogmatice și spirituale cu Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române – de la care primește Sfântul și Marele Mir – în conformitate cu sfintele canoane și cu structura ierarhică a Bisericii Ortodoxe de Răsărit.





