La întoarcerea de la Adrianopol din anul 1703, când a fost confirmat domnitor al Țării Românești pe viață, Constantin Brâncoveanu cunoștea că a fost aproape să-și piardă tronul și chiar viața. O domnie de un sfert de veac într-o perioadă de mari frământări politice a fost posibilă doar datorită înțeleptei ocârmuiri a domnului român, care a știut să răscumpere liniștea țării. L-a costat o avere, dar oare ce preț are salvarea unei țări?
” Anonimul Brâncovenesc” păstrează unul dintre cele mai frumoase portrete ale domnitorilor români, cu prilejul revenirii în țară de la Adrianopol: „După ce dar domnul Costandin-vodă Brâncoveanu au venit în țară, cum s-au zis mai sus, și fiind pace între acești 2 monarhi, turcul și neamțul, și el vesel și în pace, având hatișerif de la sultan Mustafa și făcându-și altul de la sultan Ahmet, fratele lui Mustafa, carele scria să fie domn până la sfârșitul vieții lui. Și așa cu acestea să bucura în ospețe și în veselii, în nunte și ale boierilor de pământ și ale lui nunte, măritându-și fetile, însurându-și feciorii cei de vârstă, că atâta era fericit, cât mi să pare că toate darurile norocului era asupra lui. Că mulți au noroc în lume, dar nu în toate, că unii au noroc de cinste, iar nu de feciori, și de bogăție, și de stat frumos și de altele, alții au noroc de feciori, iar nu de cinste, și de bogăție și de altele, și tot au și lipsă de unile, iar acest domn în toate au avut noroc, bogat, frumos la chip, la stat, vorba lui frumoasă, cu minte mare, rude multe, fii, feate din destul; gineri, nurori așăjderea, cinste mare și în boieria lui, și în domniia lui, ci a domni nici o lipsă nu va fi avut. Și acest domn ar fi putut să zică cuvintele lui Solomon că orice i-au pohtit inima lui nu i-au lipsit. Acestea și ca acestea văzând înaintea ochilor lui, numai să veseliea”.
Mai multe detalii în „Ziarul Lumina”.
