Pe latura de nord a Catedralei patriarhale, spre parcul învecinat cu bulevardul Regina Maria, cerul și pământul se unesc prin trei cruci de piatră, informează „Ziarul Lumina”. Adevărate monumente de artă, acestea ne grăiesc despre priceperea sculptorilor din trecut, despre evlavia credinței și frumusețea sufletului românesc. Povestea crucilor-surori, care stau de veghe pe Dealul Patriarhiei, rămasă pentru mulți o enigmă, merită a fi știută.
Întâia dată mi-au atras atenția când un copil mic, mic a îmbrățișat-o pe cea mai mare, din mijloc. Apoi, zile la rând, am văzut oameni închinându-se în dreptul lor. Împietrite cum sunt, tăceau. După un timp, a venit sărbătoarea Sfântului Dumitru, iar oamenii nu au mai avut ochi și pentru ele. Valul mulțimii a trecut, dar ele au rămas. La fel de împietrite, la fel de tăcute.
Oameni și păreri
O troiță monumentală din piatră, adăpostită de copaci înalți, care poate fi admirată din pridvorul plin de lumini a lumânărarului, sprijinit pe patru coloane ondulate. Sunt oameni care se opresc în dreptul crucilor și le cinstesc creștinește, dar sunt și foarte mulți care trec pe lângă ele fără să le observe. Întrebați despre proveniența crucilor de pe Deal, însemnătatea lor sau despre motivația pentru care au fost amplasate în acest loc, credincioșii nu știu ce să răspundă. ‘Pentru mine crucea este cruce, indiferent de istoria din spatele ei, pe care mi-ar plăcea să o cunosc, ce-i drept, dar nu o știu. Ceea ce mă bucură când ajung aici, sus, este să-mi odihnesc capul pe ele, să mă rog. Pentru mine, cele trei cruci de la Patriarhie sunt zidul plângerii mele’, spune Irina Petrache, studentă.
Bătrânul Ion Macovei măsoară cu ochi cataractici, de jos până sus, cele trei stane de piatră. Pune capul în pământ și privește fix la vârful bocancilor. Tace. Ridică mâna și, în timp ce bate cu ea aerul amărui al toamnei, spune: ‘Crucea din mijloc vrea să însemne crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul nostru, iar celelalte două mai mici sunt ale tâlharilor. Nu-i așa?’
Drumul crucilor
Înnegrite pe alocuri de vremi, cu brațele întinse în aer, ca în așteptarea unei îmbrățișări, povestea din spatele crucilor-surori de pe Deal așteaptă să fie mărturisită oricui vrea să o asculte.
Era în anul 1906, în Parcul Carol, cu prilejul expoziției jubiliare din acel an, dedicată mai multor celebrări: 45 de ani de la crearea statului România; 40 de ani de la instalarea regelui Carol I ca principe al Principatelor Unite; 25 de ani de la urcarea sa pe tron ca rege al Regatului României; două milenii de la prezența legiunilor romane în Dacia.
În apropierea turnului care reproducea cetatea lui Vlad Țepeș de la Poenari (de unde se presupune că a fost emis hrisovul din anul 1459, în care se face prima atestare documentară a orașului București), au fost așezate trei cruci monumentale pentru a marca prin vechimea lor pomenita cetate. După închiderea expoziției, crucile au rămas în Parcul Carol până în 1965, când au fost aduse pe Dealul Patriarhiei.
Origini
Cele trei cruci, fixate pe un postament de piatră artificială, după prealabile reparații și restaurări, diferă atât prin dată, cât și prin locul de proveniență.
Cea mare, din mijloc, în poziție verticală, așa-zisă a lui Petru Vodă Cercel (1583-1585), este din anul 1584. Are inscripție slavonă și provine din satul Sălătruc-Argeș.
Celelalte două sunt așezate simetric, de o parte și de alta, ușor înclinate, ca într-o reverență, spre cea din mijloc.
Crucea din dreapta, dinspre biserică, datează din anul 1617, din vremea lui Alexandru Vodă Iliaș (1616-1618), are inscripție slavonă și este făcută cu cheltuiala logofătului Stoica și a soției sale Neacșa.
Crucea din stânga, dinspre parcul palatului, este din anul 1644, ‘din zilele lui Matei Basarab (1632-1654)’, cu scriere în limba română. Este frântă în două locuri în decursul vremii și reparată prin fixare cu ciment.
Toate trei, pe lângă inscripții, au frumoase decorații săpate în piatră. Crucea lui Petru Cercel, tăiată dintr-un singur bloc de piatră dură și poroasă de 4,5 metri înălțime și 1,60 metri lungimea brațelor, se remarcă în mod deosebit prin frumusețea scrierii și a ornamentelor. Specialiștii spun că aceste ornamente sunt copiate dintr-o miniatură. Crucea mare este lucrată cu o multă îndemânare de către meșterul Ivan I. Sandul, care și-a săpat numele, cât pentru o eternitate omenească, pe spatele acesteia.
Din 1959, crucile așezate la nord de biserică au rămas până astăzi rugătoare neobosite. Aceste simboluri creștine ale mântuirii ne amintesc de fiecare dată, când ne ies în cale, de cuvintele Sfântului Chiril al Ierusalimului: ‘O, creștine, nici un lucru să nu faci până nu faci semnul Sfintei Cruci, când pleci în călătorie, când începi lucrul, când te duci să înveți carte, când ești singur și când ești cu mai mulți; pecetluiește-ți cu Sfânta Cruce fruntea ta, trupul tău, pieptul tău, inima ta, buzele tale, ochii tăi, urechile tale și toate ale tale să fie pecetluite cu semnul biruinței lui Hristos asupra iadului. Și nu te vei mai teme atunci de farmece sau descântece sau de vrăji. Că acelea se topesc de puterea Crucii, ca ceara de la fața focului și ca praful în fața vântului’.
