Adunarea Eparhială a Arhiepiscopiei Craiovei se întruneşte în şedinţă de lucru

Adunarea Eparhială a Arhiepiscopiei Craiovei se va întruni în şedinţa anuală de lucru sâmbătă, 23 ianuarie 2016, începând cu ora 12:00, în sala de festivităţi a Centrului de restaurare, conservare patrimoniu şi vizualizare al Arhiepiscopiei Craiovei, după cum informează Pr. Gheorghe Cioiu de la Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Craiovei.

Întrunirea se va desfăşura sub preşedinţia Înalpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, şi va fi precedată, de la ora 10:00, de şedinta Consiliului Eparhial. Pe ordinea de zi se află analizarea Dării de seamă a Arhiepiscopiei Craiovei cu privire la activitatea desfăşurată în anul 2015, precum şi aprobarea obiectivelor şi propunerilor pentru anul 2016. Activitatea va fi analizată în cele şase comisii statutare: administrativ-bisericească, economico – bugetară, culturală şi educaţională, patrimonială, social-filantropică şi organizatorică, juridică şi de validare.

Adunarea Eparhială a Arhiepiscopiei Craiovei este organul deliberativ ce are în componenţă 30 de membri: 10 clerici şi 20 laici, de pe raza celor 10 circumscripţii teritoriale din judeţele Gorj şi Dolj.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…