Urmare reuniunii din 24 noiembrie, Adunarea episcopilor ortodocși din Franța a publicat un comunicat de presă, informează cotidianul ‘ Ziarul Lumina’. Întâlnirea, desfășurată sub președinția Mitropolitului Emmanuel (din partea Patriarhiei Ecumenice), a avut pe ordinea de zi un moment omagial pentru Patriarhul Pavle al Serbiei, trecut la cele veșnice pe 15 noiembrie, primirea ca membru al Adunării a Episcopului Michel de Geneva (Biserica Rusă fără frontiere – Patriarhia Moscovei), reacții după inaugurarea seminarului teologic rus de lângă Paris (Episcopia de Chersonese), probleme liturgice și pastorale (slujbele sfinților locali și noi canonizări, traducerile scrierilor liturgice, activitățile cu tinerii), întâlniri frățești între ierarhi.
Factbox: Îmbătrânirea demografică în România
Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…
Filantropia Ortodoxă Huși: Campania „Împreună aducem Lumină în suflete!” a ajuns în Protopopiatul Vaslui
Angajații și voluntarii Asociației „Filantropia Ortodoxă” din Huși au pornit luni spre comunitățile selectate pentru a 3-a ediție a proiectului intitulat „Împreună aducem Lumină în suflete!”. Proiectul filantropic „Împreună aducem Lumină în suflete!” este dedicat…
Votează „Tărâmul Sfinților, Botoșani” ca destinația anului 2023
Județul Botoșani a intrat în cea mai importantă competiție de promovare a turismului intern, „Destinația Anului 2023”, la categoria „Tărâmuri cu istorie și tradiție”. Sesiunea de vot se va încheia pe 7 aprilie. Județul este…
Muzeul Satului: Parohia Apărătorii Patriei II organizează un atelier de încondeiat ouă
Parohia Apărătorii Patriei II „Sfântul Ambrozie” din București desfășoară duminică „Atelierul de încondeiat ouă” în incinta Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”. Prin acest proiect se urmărește cultivarea în rândul copiilor, a tinerilor și a…
De Ziua Academiei Române, Ioan-Aurel Pop a evocat vitregiile prin care a trecut instituția în timpul comunismului
„Academia Română a cunoscut, asemenea tuturor instituţiilor de cultură ale ţării, vitregiile regimului comunist totalitar, ale cărui ingerinţe s-au făcut simţite pe deplin”, a amintit marți Acad. Ioan-Aurel Pop, la aniversarea a 157 de ani…





