La Sydney s-a încheiat astăzi, 18 octombrie, Adunarea Episcopală a tuturor episcopilor ortodocși recunoscuți canonic din Oceania, după cum informează Radio TRINITAS. Întrunirea s-a desfășurat cu scopul afirmării Ortodoxiei și stabilirii unor acțiuni comune în zonă pentru slujirea și împlinirea necesităților spirituale ale creștinilor ortodocși din aceste regiuni.
Adunarea și-a propus să îi reprezinte pe toți fiii Bisericii Ortodoxe în fața celor de altă credință și în fața întregii comunități din aceste zone, precum și să susțină cultivarea scrisului teologic și a educației bisericești.
Biserica Ortodoxă Română a fost reprezentată de Preasfințitul Părinte Mihail, Episcopul Ortodox Român al Australiei și Noii Zeelande.
Conform site-ului http://www.soc.org.au a fost emis un comunicat de presă pe care îl redăm în cele ce urmează:
Membrii celei de a II-a Adunări episcopale a tuturor Episcopilor Ortodocși din Oceania au avut din nou ocazia să se întâlnească la Sydney, în perioada 16 – 17 octombrie 2011, sub președinția ex officio a Înaltpreasfințitului Arhiepiscop Stylianos al Australiei.
Adunarea a început cu rugăciunea birourilor centrale ale Arhiepiscopiei Ortodoxe Grece din Australia, Redfern.
Au fost prezenți: Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Stylianos (Patriarhia Ecumenică – Australia), Înaltpreasfințitul Mitropolit Paul (Patriarhia Antiohiană), Preasfințitul Episcop Irineu (Biserica Sârbă), Preasfințitul Episcop Mihail (Biserica Română), Înaltpreasfințitul Mitropolit Amphilochios (Patriarhia Ecumenică – Noua Zeelandă), Preasfințitul Episcop Ezekiel (Episcop vicar), Preasfințitul Episcop Seraphim (Episcop vicar) Preasfințitul Episcop Nikandros (Episcop vicar), Preasfințitul Episcop Iakovos (Episcop vicar), Pr. Michael Protopopov (reprezentând pe ÎPS Mitropolit Ilarion al Bisericii Ortodoxe Ruse, care a citit scrisoarea de salut a Înaltpreasfințitul Mitropolit Ilarion) și Pr. Michael Smolynec (reprezentându-l pe Înaltpreasfințitul Ioan de Parnassou al Bisericii Ortodoxe Ucrainiene din Diaspora).
Episcopii au continuat lucrările primei Adunări desfășurată la Sydney, în octombrie, anul trecut, și au ascultat Rapoartele respectivelor Comitete.
S-a aprobat în unanimitate:
1. Organizarea unei Sinaxe anuale a clericilor a tuturor jurisdicțiilor canonice în vederea stabilirii unor relații frățești și a colaborării în luarea deciziilor Adunării la nivel local;
2. Lansarea unui website oficial al Adunării care să informeze credincioșii despre activitatea acesteia, să ofere informații și să includă un catalog al clericilor canonici și, în felul acesta și despre grupurile schismatice;
3. Căutarea unei opinii legale cu privire la promulgarea sugerată a unui Statut al Adunării Episcopale a Oceaniei;
4. Organizarea unei festivități comune care să marcheze cea de a 1700-a aniversare a Edictului de la Milano în 2013;
5. Un răspuns oficial adresat Consiliului de îngrijire a sănătății din Victoria în care să se afirme poziția Bisericilor canonice în raport cu Spitalul capelanatului, fără a se ignora dimensiunea pastorală a slujirii tuturor ortodocșilor bolnavi, indiferent de naționalitate; și
6. Reunirea teologilor proeminenți ortodocși, a medicilor, psihologilor, eticienilor, specialiștilor juridici și politici pentru a se da posibilitatea ierarhilor din Oceania să emită declarații comune responsabile cu privire la dimensiunea etică a legislației guvernamentale propuse.
Adunarea a primit un Raport al proiectului Actului Parlamentului de recunoaștere a tuturor Bisericilor Ortodoxe din Noua Zeelandă și în special cu privire la înregistrarea celor ce oficiază căsătorii.
Un alt raport a fost primit din partea Comitetului pentru slujirea universitară, întrunit sub co-președinția Preasfințitului Episcop Irineu și a Preasfințitului Episcop Ezechiel, care a urmărit în primul rând dezvoltarea Capelanatului Ortodox în instituții educaționale terțe. Adunarea a confirmat propunerea Comitetului de a-l numi pe Preasfințitul Episcop Iakovos de Miletoupolis la catedra Comitetului.
Adunarea își reafirmă unitatea în Domnul nostru Iisus Hristos și dragostea frățească, angajându-ne să lucrăm împreună pentru binele Sfintei Biserici Ortodoxe și a fiilor săi din Australia și Oceania.





