Asociatia Nationala ‘Cultul Eroilor’ a organizat marti, 3 iunie 2003, la Palatul Patriarhiei, Adunarea Festiva inchinata Zilei Eroilor, actiune care se inscrie in programul manifestarilor legate de cinstirea eroilor neamului.
Biserica Ortodoxa Romana a acordat in permanenta respectul si cinstirea cuvenita eroilor neamului, pomenindu-i neincetat in rugaciuni speciale, iar dupa Revolutia din 1989, Sfantul Sinod a reluat traditia bisericeasca de a sarbatori ziua inchinata eroilor la Inaltarea Domnului.
Prezent la manifestare, Prea Fericitul Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane a apreciat eforturile Asociatiei Nationale ‘Cultul eroilor’ pentru acordarea cinstirii cuvenite martirilor neamului.
Intre eforturile intreprinse de Biserica Ortodoxa Romana de a acorda valoarea cuvenita cinstirii eroilor se inscriu si demersurile intreprinse in vederea construirii Catedralei Mantuirii Neamului. Prea Fericitul Parinte Patriarh Teoctist a afirmat printre altele ca: ‘Este nevoie de reinvierea cinstirii eroilor, oferindu-i insa un continut liturgic. Coroana de flori are valoarea sa, dar adevarata cinstire o reprezinta rugaciunea pentru ei la monumentele lor. Pomenirea lor la un sfant altar reprezinta adevarata recunoastere a jertfei lor. Avem nevoie pentru aceasta de o biserica inchinata martirilor neamului nostru.
Biroul de Presa si Comunicatii al
Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Romane