Adunarea Națională Bisericească la Patriarhie

În Aula Magna Teoctist Patriarhul din Palatul Patriarhiei, sub președinția Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a avut loc miercuri, 27 februarie 2013, ședința anuală de lucru a Adunării Naționale Bisericești a Bisericii Ortodoxe Române.

După citirea apelului nominal, ședința a fost deschisă de Patriarhul României. Apoi a fost ținut un moment de reculegere și a fost intonată cântarea Veșnica pomenire în memoria ierarhilor trecuți la Domnul, Arhiepiscopul Epifanie Norocel și Arhiepiscopul Adrian Hrițcu.

În deschiderea ședinței Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a prezentat concluziile Raportului general anual al Consiliului Național Bisericesc privind activitatea desfășurată de Biserica Ortodoxă Română în anul 2012.

„Anul 2012, consacrat în Biserica Ortodoxă Română Tainei Sfântului Maslu și îngrijirii bolnavilor, a fost unul bogat în activități pastorale și sociale puse în slujba multor oameni bolnavi, săraci sau aflați în necazuri. Desigur, sunt încă multe de făcut pentru a răspunde pe deplin nevoilor urgente ale multor oameni aflați în dificultate azi în țara noastră. Aici au fost prezentate doar semne de speranță. La vremea bilanțului activității Bisericii Ortodoxe Române desfășurate în anul 2012, cu smerenie și bucurie, mulțumim lui Dumnezeu pentru ajutorul și darurile Sale revărsate asupra Bisericii noastre. De asemenea, exprimăm recunoștință și prețuire tuturor celor care au ajutat Biserica, prin rugăciune sfântă, prin dărnicie și cooperare practică, spre a împlini împreună, cler și mireni, lucrarea ei în poporul român. Ne rugăm Preasfintei Treimi să ne ajute pentru a continua și intensifica activitățile pastorale, misionare și filantropice ale Bisericii noastre, ca semne de speranță și bucurie pentru cei suferinzi și întristați, dar și ca întărire a tuturor în credință și comuniune frățească”, a spus Preafericirea Sa.

Raportul sinteză, intitulat Semne de speranță în vreme de suferință, a fost mediatizat prin intermediul Centrului de Presă BASILICA.

După deschiderea ședinței, a urmat desfășurarea lucrărilor pe Comisii: Comisia administrativ juridică și de validare, Comisia socială și pentru comunicații media, Comisia culturală și educațională, Comisia economică, bugetară și de patrimoniu imobiliar (bunuri bisericești), Comisia pentru românii ortodocși de peste hotare și pentru relații externe bisericești. Apoi, la reluarea lucrărilor în plenul Adunării Naționale Bisericești au fost prezentate rapoartele acestora. A fost apreciată astfel lucrarea pastoral-misionară, social-filantropică, organizatorică și administrativă din toate sectoarele de activitate ale Bisericii Ortodoxe Române în anul 2012.

Adunarea Națională Bisericească a examinat Raportul general anual al Consiliului Național Bisericesc în legătură cu activitatea Bisericii Ortodoxe Române din anul 2012 șia luat hotărâri privind buna desfășurare a vieții bisericești în anul 2013.

Conform Statutului pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, Adunarea Națională Bisericească este organismul central deliberativ al Bisericii Ortodoxe Române, pentru problemele administrative, sociale, culturale, economice și patrimoniale. Membrii Adunării Naționale Bisericești, clerici și mireni, sunt aleși la nivelul fiecărei eparhii pentru 4 ani, și pot îndeplini cel mult două mandate.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…