Alaiul colindătorilor, la Timișoara

Ca în fiecare an, Mitropolia Banatului, Consiliul județean Timiș și Centrul de cultură și artă au organizat „Alaiul Colindătorilor”. Luni, 20 decembrie, aproximativ 500 de colindători îmbrăcați în costume și straie tradiționale au vestit ” Nașterea Domnului” la Centrul Eparhial din Timișoara, a precizat George Giurgiu.

Colindătorii au plecat de la „Centrul de cultură și artă” din Piața Libertății, din Timișoara, iar de acolo au mers la Prefectura Timiș și Consiliul județean. Apoi, în frunte cu fanfara, au pornit spre sediul Mitropoliei Banatului, de pe str. C.D. Loga din centrul orașului. Aici au fost întâmpinați de Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei împreună cu preoții și colaboratorii de la Centrul Eparhial. În acest an, „Alaiul Colindătorilor”, condus de dl. Ciprian Cipu, directorul Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș, a cuprins ansambluri folclorice, coruri parohiale și numeroase grupuri de colindători din mai multe zone ale Banatului, dar și două cete de colindători din Serbia și Republica Moldova.

La final, Preasfințitul Părinte Paisie Lugojeanul a împărțit colindătorilor cadouri, mulțumindu-le totodată pentru frumoasele colinde interpretate cu multă dăruire și simțire. Preasfinția Sa, a transmis cetelor de colindători felicitările și binecuvântarea Înalt Preasfințitului Părinte Nicolae, Mitropolitul Banatului, urându-le totodată, sărbători fericite și binecuvântate de Dumnezeu. De la Centrul eparhial, colindătorii au pornit spre celelalte instituții ale orașului, vestind tuturor celor pe care îi întâlneau bucuria Nașterii Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…