SEMNIFICAȚIA TEOLOGIEI TRINITARE PENTRU VIAȚA ȘI MISIUNEA BISERICII
Pentru creștinul ortodox, Preasfânta Treime este punctul de plecare și destinația ultimă a oricărei teologii și spiritualități, a oricărei antropologii și eclesiologii, a oricărei înțelegeri a lumii și a existenței.
Sensibilitatea profundă a Ortodoxiei pentru Taina Preasfintei Treimi este, de fapt, sensibilitate pentru specificul Revelației creștine. Revelația Preasfintei Treimi în Întruparea lui Hristos nu Îl arată pe El ca fiind o Persoană singulară, ci ca o Persoană divină în relație cu alte două Persoane divine: în relație cu Tatăl și cu Sfântul Duh. Tatăl și Sfântul Duh nu doar confirmă însăși identitatea lui Iisus Hristos ca fiind Unul-născut, Fiu veșnic al Tatălui, asupra Căruia se odihnește Sfântul Duh (Matei 3:16-17, Ioan 1:29-34), ci și că Ei sunt uniți cu Fiul, cooperând permanent cu El, fiind prezenți în El chiar în sau din momentul Întrupării Fiului, deși doar Fiul singur a devenit om (Luca 1:35).
Această activitate diferențiată și totuși nedespărțită a celor trei Persoane divine distincte și inseparabile, revelată prin Taina Întrupării lui Hristos, este de fapt prezentă în întreaga iconomie a mântuirii și, prin urmare, în întreaga viață a Bisericii, orientându-o către Împărăția lui Dumnezeu ca Împărăție a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh. Această viață și activitate a Preasfintei Treimi este o comuniune veșnică și perfectă a iubirii, o permanentă mișcare de autodăruire reciprocă și complet liberă a fiecărei Persoane către Celelalte și a Tuturor către de lume (Ioan 10:17-18, 17:4; Filipeni 2:6-11; Evrei 9:14).
Revelația trinitară arată că, în mod fundamental, adevărul, viața și unitatea în Dumnezeu sunt identice cu koinonia /comuniunea (Vezi și articolul nostru „Trinity”, în Dictionary of the Ecumenical Movement, 2nd edition, WCC Publications, Geneva, 2002, p. 1150-1153). Tatăl și Fiul au trimis pe Duhul în lume (Luca 4:18), pentru ca Fiul să facă cunoscută lumii iubirea Tatălui pentru ea și activitatea viitoare a Duhului, Care, prin sălășluirea Sa personală în credincioși, permite acestora să participe la iubirea și slava veșnice care unesc pe Tatăl și pe Fiul (Ioan 14:15-26, 15:26, 16:14-15). Tocmai prin sălășluirea Sfântului Duh în cei ce cred în Hristos, aceștia pot să-L mărturisească cu adevărat pe Iisus Hristos ca Domn (I Corinteni 12:3) și să cheme pe Dumnezeu: „Avva, Părinte!” (Romani 8:15-16), pentru că numai Duhul cunoaște și vestește ceea ce are Tatăl și a dăruit Fiului (Ioan 16:13-15).
Faptul că Sfântul Duh purcede de la Tatăl (Ioan 15: 26) și se odihnește în Fiul sau este primit de Fiul de la Tatăl (Ioan 1:32; Luca 4:18; FA 2:32-33) face ca Acesta să fie numit Duhul lui Dumnezeu Tatăl (I Corinteni 2:12, 3:16) și Duhul Fiului Său sau Duhul lui Hristos (Galateni 4:6; Romani 8:9). De vreme ce Duhul Sfânt purcede din Tatăl, El este numit Duhul lui Dumnezeu, dar El este numit, de asemenea, și Duhul Fiului, deoarece este primit de Fiul și trimis în lume de Fiul de la Tatăl sau de către Tatăl în numele lui Hristos (Fiul) și la cererea lui Hristos (Fiul) (Ioan 14:26, 15:26). Fiind într-un mod distinct Duhul Tatălui și Duhul lui Hristos, unul Duhul Sfânt dă mărturie pentru Celelalte două Persoane distincte în specificitatea lor ireductibilă: Tatăl și Fiul.
Duhul Sfânt confirmă astfel paternitatea Tatălui în raport cu Fiul și filiația Fiului în raport cu Tatăl. De aceea, în Biserică prin botezul în Duhul, primim înfierea ca filiație spirituală, iar, prin hirotonie, primim paternitatea spirituală, amândouă reflexe ale prezenței active a Preasfintei Treimi în viața Bisericii.
În același timp, Sfântul Duh face capabili pe cei ce cred în Hristos să fie botezați în comuniunea unicului Trup al lui Hristos, păstrându-le identitatea lor unică (I Corinteni 12:13) și ajutându-i să aibă acces la Tatăl (Efeseni 2:18) și să trăiască în lume ca fii și fiice adoptivi ai Tatălui, primind aceleași slăvite daruri pe care Iisus Hristos Cel Înviat le-a primit de la Tatăl (Romani 8:14-18). Aceste daruri ale Tatălui sunt împărtășite de Duhul celor ce cred în Hristos pentru ca aceștia să devină asemenea Fiului Său, încât Fiul să fie primul născut dintre mulți frați și surori (Romani 8:29). Aceia care primesc Duhul Sfânt cunosc iubirea Tatălui așa cum Fiul o cunoaște (Ioan 17:25). În acest fel Sfântul Duh zidește viața și comuniunea Bisericii prin participarea oamenilor la viața și comuniunea Preasfintei Treimi.
Faptul că toate Sfintele Taine ale Bisericii Ortodoxe încep cu formula „Binecuvântată este Împărăția Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh” arată că întreaga viață sacramentală a Bisericii este o introducere și o afundare în comuniunea trinitară și, în același timp, o sălășluire a vieții trinitare în noi.
Din acest motiv, Biserica apostolică a identificat de timpuriu botezul cu participare la Taina Crucii și a Învierii lui Hristos (Romani 6:3-4), și la comuniunea veșnică trinitară a Tatălui, Fiului și Sfântului Duh (Matei 28:19). Această experiență a prezenței vii a Preasfintei Treimi în viața Bisericii era, pentru primii creștini, atât de profundă și puternică încât puteau cu ușurință să înțeleagă faptul că „Biserica este plină de Treime” (Origen).
Însă, în Biserică, nu putem separa viața sacramentală de viața de zi cu zi, sau de slujire ori de misiune. De aceea, viața spirituală nu trebuie să fie separată de structurile Bisericii. În Biserică, juridicul este creștin numai atunci când face transparentă dimensiunea sacramentală și spirituală sau dimensiunea teologică și trinitară a Bisericii.
Pentru a ajunge la aceasta, este nevoie de o credință deplină și dreaptă, precum și de o aprofundare permanentă a vieții spirituale (de înduhovnicire). Nu este suficient să avem structuri trinitare (sinodale, colegiale), deci comuniune de persoane disticte, dacă nu avem o viață creștină în Duhul Sfânt sau în Duhul Preasfintei Treimi. Lipsa vieții spirituale împiedică în practică transparența trinitară (comunională) a structurilor Bisericii, deoarece în Biserică, trebuie să existe o interdependență reciprocă între persoane și structuri (structuri de acțiuni coordonate), ca icoană a sălășluirii reciproce a fiecărei Persoane divine în Celelalte (perichoresis), în comuniunea trinitară.
De aceea, când Iisus vorbește despre unitatea Bisericii și se roagă pentru ea, El nu dă ca exemplu pentru această unitate nici Imperiul Roman sau Republica Greacă, nici altă formă de organizare socială sau politică, ci relațiile inter și intra-personale din Sfânta Treime.
Cuvintele lui Iisus sunt citate adesea: omnes sint unum (ca toți să fie una), dar nu se insistă asupra modului cum sau în ce fel trebuie să se realizeze aceasta, care este, de fapt, modelul vieții trinitare: „după cum Tu, Părinte, [ești] întru Mine și Eu întru Tine”. Rugăciunea lui Iisus pentru unitatea Bisericii arată că Treimea nu este doar un model pentru viața Bisericii, ci și izvorul și ținta acesteia: „ca să fie una, precum Noi una suntem”.
Astfel, comuniunea veșnică a Persoanelor distincte și deoființă constituie temeiul, izvorul nesecat, puterea și modelul ultim al Bisericii (Ioan 17:21-23) și orientează către comuniunea finală întru slava Împărăției lui Dumnezeu, când toată creația va fi reînnoită și unită în Dumnezeu (Apocalipsa 21:1-4).
În lumina acestei unități revelate de Hristos ucenicilor Săi și împărtășită Bisericii prin revărsarea Sfântului Duh, Părinții Bisericii consideră pluralul tainic din cartea Facerii – „Să facem om după chipul și după asemănarea Noastră” (1:26) – ca pe un proiect al lui Dumnezeu care anticipează unitatea eshatologică a întregii umanități în Dumnezeu. În această privință, învățătura patristică despre Preasfânta Treime, așa cum este exprimată prin formulele Sinoadelor Ecumenice și prin viața sacramentală a Bisericii patristice, are o semnificație ecumenică permanentă tocmai pentru că dă mărturie despre credința apostolică vie care continuă de-a lungul veacurilor, fiind în sine o doxologie a comuniunii trinitare prezentă în viața Bisericii.
În concluzie, putem să afirmăm că aprofundarea spirituală și teologică a dogmei Preasfintei Treimi de către teologia contemporană oferă un nou motiv pentru înțelegerea Tainei Preasfintei Treimi ca izvor, model și scop ultim al vieții și misiunii Bisericii.
†DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
