Luna decembrie este prin excelență în spațiul românesc ortodox un anotimp al colindelor, când, peste tot, întâlnim grupuri de colindători care vestesc, fie prin concerte sau pur și simplu, în mod direct, pe la casele creștinilor bucuria Nașterii Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Colindele sunt cântece de bun-venit adresate lui Hristos, cântece de leagăn adresate Pruncului Iisus, fiind de o rară bunătate izvorâtă din împlinirea poruncii iubirii față de Dumnezeu și față de semeni. Îndătinate atât de frumos în viața poporului nostru, aceste imnuri își au izvorul în Sfânta Scriptură și în izvoarele nesecate ale sufletului românesc, ale credinței și vieții poporului nostru care a tălmăcit cu atâta măiestrie și limpezime adevărurile ortodoxe. Cele religioase au fost create de preoții și cântăreții bisericești, de dascăli și dieci. Se prea poate ca, la început, colindele să se fi cântat în biserică, pentru a primi aprobare și binecuvântare, ca nu cumva să se strecoare idei eretice în conținutul lor. Există o strânsă legătură între colindele cântate de Crăciun, Anul Nou, Florii sau Paști și cântarea religioasă. Cântarea religioasă a influențat colindele și le-a desăvârșit. Specialiștii în domeniu afirmă că nici un popor din lume nu posedă o colecție atât de frumoasă și variată precum poporul român. Colindele religioase fac parte integrantă din spiritualitatea noastră ortodoxă răsăriteană și nu sunt altceva decât prelungirile firești ale cântărilor de la strană.
Poporul nostru, împodobit cu o viețuire virtuoasă și sfântă, a preluat din cult ideile și le-a îmbogățit cu trăirea lui religioasă, cu căldura și grija lui, bogăția de diminutive din colinde arătând dragostea neostoită a poporului pentru Hristos Domnul. În general, copiii și preoții colindă. Copiii simbolizează pe îngerii care nu doar au fost prezenți la Nașterea Domnului, ci au și vestit-o, iar preoții, pe păstorii care se aflau în preajma ieslei de la Betleem și s-au închinat Domnului la nașterea Lui. Preoții merg cu icoana Nașterii Domnului prin casele enoriașilor în ajunul sărbătorii, vestind Nașterea Pruncului Mântuitor și aducându-L în casele și în inimile lor. Colindătorii devin hristofori și teofori, întrucât ei Îl vestesc pe Hristos Care este Dumnezeu, altfel spus ei sunt purtători de Dumnezeu. Ei sunt aceia care-L poartă pe Domnul ca să-L ducă pe la casele creștinilor care la rândul lor trebuie să se pregătească pentru primirea Marelui Oaspete. Colindele duc, asemenea îngerilor și păstorilor, vestea Evangheliei din casă-n casă. E interesant cum poporul nostru și-a permis să fie atât de intim cu Dumnezeu și și-a însușit o filiație în raport cu Maica Domnului. Colindatul are și aspect de pelerinaj, căci întruchipează pelerinajul Sfintei Fecioare Maria, apoi pelerinajul magilor și al Mântuitorului a Cărui viață pământească este un pelerinaj continuu. Colindătorii sunt și mari misionari ai Bisericii, căci prin colinde ei nu fac decât să istorisească cele întâmplate la Betleem, iar cei ce îi ascultă învață despre Nașterea Domnului. Astfel, colindul era o Biblie deschisă atunci când preoții și oamenii nu știau carte.
Cuprinsul colindelor este unul adânc teologic, redând cu claritate adevărul de credință al Evangheliei, în cuvinte simple, însă nu în înțelesuri simpliste, colindele fiind de o frumusețe literară inegalabilă și de un deosebit har poetic. Din conținutul lor transpar bunătatea și simțirea curată a credincioșilor Bisericii noastre. Ascultându-le, ne minunăm de bogăția sufletească, forța creatoare și tăria de cuget cu care poporul nostru, autorul colindelor, a înțeles Evanghelia și L-a primit cu dragoste, recunoștință și duioșie pe Pruncul Mântuitor. Prin colinde ni se transmite mesajul Întrupării Fiului lui Dumnezeu. Adevărul dogmatic cu privire la Nașterea Domnului și la Maica Sa este bine precizat și cu multă claritate și limpezime în colinde.
În Sfânta Scriptură, pasajele evanghelice prezintă pe scurt istorisirea Nașterii Domnului, apoi drumul la Betleem și călătoria în Egipt, dar poporul român a înțeles că drumul este foarte lung și destul de anevoios pentru o femeie care e gata să nască și de aceea în colinde a brodat o mulțime de întâmplări și fapte minunate. Colindele sunt colorate literar cu descrierea împrejurărilor și a Ținutului Sfânt, Betleemul, apoi spun despre venirea și închinarea păstorilor, a magilor, apoi auzim despre imnurile îngerești, mânia și faptele înspăimântătoare ale lui Irod cu omorârea pruncilor, fuga în Egipt etc. În ele se arată grija neobosită a credincioșilor pentru Pruncul Sfânt Căruia Îi vorbesc blând, Îi caută un sălaș călduros pentru naștere, precum și îmbrăcăminte împărătească. În noaptea de Ajun spre Crăciun vin colindătorii care transformă întreaga localitate în biserică, repertoriul colindelor cuprinzând comuniunea directă cu Cerul.
