Pentru iubitorii de muzică bisericească orientală Radio TRINITAS a lansat de curând un CD de excepție cu Paraclisul Maicii Domnului Româno-Arab. Materialul a fost înregistrat în Catedrala Patriarhală de către doi protopsalți.
„Este vorba de câteva tropare și cântări. Prima cântare este în limba română, iar a doua în limba arabă. Se adresează tuturor oamenilor care iubesc muzica psaltică neținând cont de naționalitate”, a spus Diac. Mihail Bucă, Protopsaltul Catedralei Patriarhale, după cum ne informează TRINITAS TV.
„CD-ul este adresat Bisericii Ortodoxe Universale în lume, nu este adresat unei comunități speciale. Mesajul esențial este că Biserica Ortodoxă este aceeași cu toată lumea”, a menționat Protopsaltul Youseph Shattani.
Compact discul poate fi achiziționat de la librăriile bisericești, precum și de la pangarele lăcașurilor de cult din cuprinsul Patriarhiei Române.





