Argumente pentru o educaţie religioasă de calitate – exigenţe actuale şi de perspectivă

Educaţia integrală, educaţia care îşi asumă fiinţial latura pozitivă a învăţării şi care, aşa cum amintea pedagogul Ştefan Bârsănescu, are sarcina de a orienta evoluţia omului în direcţia valorilor, nu poate exclude dimensiunea spirituală a existenţei umane. Întemeierea actului educativ pe valorile religioase validează, asigură un alt suport, coerent şi unitar, demersului educativ.

Prezenţa disciplinei religie în sistemul de învăţământ românesc reprezintă o formă de valorificare a potenţialului formativ-educativ al valorilor creştine, având un rol important în dezvoltarea personalităţii elevului, în realizarea unei culturi generale, religioase, a unei conduite religioase corecte prin metode instructiv-educative specifice – pentru că fiecare disciplină are particularitatea ei. Religia trebuie să fie o materie care să dezvolte un set de valori precum dragoste, toleranţă, bine, respect, nicidecum să se caracterizeze prin îndoctrinare, conţinuturi nepotrivite, materie încărcată (ne referim la principiul pedagogic al cantităţii optime), teama de momentul evaluării etc.

Mai multe informaţii Ziarul Lumina.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…