In localitatea Popesti, judetul Iasi, a debutat astazi tabara sociala pentru tineret ‘Impreuna in slujba aproapelui’. La aceasta tabara, participa tineri de la toate bisericile iesene aflate in constructie, tineri de la parohiile unde se desfasoara activitati sociale, precum si tineri din zona sinistrata a municipiului Pascani. Organizatorii taberei sunt Protopopiatul Iasi I si Parohia ‘Sf. Haralambie’ din Iasi, iar scopul principal al evenimentului este implicarea tinerilor in ajutorarea aproapelui. Cum s-a desfasurat prima zi a taberei ne-a spus Parintele Constantin Andrei, protopop al Protopopiatului Iasi I: ‘Conform programului stabilit de catre Protopopiatul Iasi I, astazi s-a deschis tabara de la Popesti, care are ca obiectiv invatarea de catre copiii intre 14 si 18 ani, cum sa ajutam pe aproapele nostru. A fost mai mult o zi de venire a copiilor, de cunoastere, de organizare si intrarea in atmosfera aceasta de tabara. Au fost convocati 22 de copii, dar s-au prezentat 20, iar ceilalti doi au dat telefon spunand ca, din motive obiective, nu mai pot sa fie prezenti. Ne-am intalnit cu totii, am facut prezenta, fiind ziua in care se fac cunostinte. Am invitat de la Pascani dintre familiile sinistrate si au venit opt copii si vor mai veni inca doi. Seara aceasta este una culturala si la ora 18.30 va fi rugaciunea de seara’. Incepand de maine, programul taberei include, in fiecare zi, cate o sesiune de lucru pe diferite teme. De asemenea, zilnic vor exista momente de rugaciune si vor fi organizate seri culturale. Tot in cadrul taberei se va discuta despre o serie de cazuri sociale si despre modul in care pot fi ajutati batranii, bolnavii si copiii aflati in dificultate. Amanunte ne-a oferit parintele protopop Constantin Andrei : ‘Programul va incepe cu rugaciunea, va sfarsi cu rugaciunea si, in una din seri, vom face si un acatist. Miercuri, 7 septembrie, tinerii care participa vor fi impartiti in grupuri mici de cate cinci persoane si se va face deplasarea la cele patru parohii din comuna Popesti si se va identifica cate un caz social. Aici, programul s-a fixat ca activitatea practica sa fie apta cu cazul social selectat. Deci, se va lua un caz care se va prezenta, se va analiza daca s-a facut bine ancheta sociala, ce s-a facut, ce solutii sunt, deci ceea ce tine de cazuri sociale’. In programul taberei din localitatea Popesti, este inclusa si participarea la Sfanta Liturghie din data de 8 septembrie, de la parohia Scobarteni. O zi mai tirziu, se va organiza o miniexcursie in padurea de la Popesti, cu scopul de a igieniza locul respectiv.
Factbox: Îmbătrânirea demografică în România
Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…
Filantropia Ortodoxă Huși: Campania „Împreună aducem Lumină în suflete!” a ajuns în Protopopiatul Vaslui
Angajații și voluntarii Asociației „Filantropia Ortodoxă” din Huși au pornit luni spre comunitățile selectate pentru a 3-a ediție a proiectului intitulat „Împreună aducem Lumină în suflete!”. Proiectul filantropic „Împreună aducem Lumină în suflete!” este dedicat…
Votează „Tărâmul Sfinților, Botoșani” ca destinația anului 2023
Județul Botoșani a intrat în cea mai importantă competiție de promovare a turismului intern, „Destinația Anului 2023”, la categoria „Tărâmuri cu istorie și tradiție”. Sesiunea de vot se va încheia pe 7 aprilie. Județul este…
Muzeul Satului: Parohia Apărătorii Patriei II organizează un atelier de încondeiat ouă
Parohia Apărătorii Patriei II „Sfântul Ambrozie” din București desfășoară duminică „Atelierul de încondeiat ouă” în incinta Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”. Prin acest proiect se urmărește cultivarea în rândul copiilor, a tinerilor și a…
De Ziua Academiei Române, Ioan-Aurel Pop a evocat vitregiile prin care a trecut instituția în timpul comunismului
„Academia Română a cunoscut, asemenea tuturor instituţiilor de cultură ale ţării, vitregiile regimului comunist totalitar, ale cărui ingerinţe s-au făcut simţite pe deplin”, a amintit marți Acad. Ioan-Aurel Pop, la aniversarea a 157 de ani…