basilica.ro

Sesiune națională de comunicări științifice, la Arad

În sala de festivități a Consiliului Județean Arad s-a desfășurat miercuri, 28 septembrie, sesiunea națională de comunicări științifice ‘Aradul – capitală politică a românilor transilvăneni’. Evenimentul se înscrie în șirul manifestărilor dedicate împlinirii unui deceniu…

Hram la Mănăstirea Strâmba Jiu

Mănăstirea ‘Sfânta Treime’ – Strâmba Jiu își va serba mâine cel de-al doilea hram, informează „Ziarul Lumina”. Sfânta Liturghie va fi oficiată de un sobor de preoți. Lucrările de construcție la paraclisul cinstitului așezământ, care…

Curs de management operațional la Tismana

În perioada 26-28 februarie, Mănăstirea Tismana a găzduit, cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, cursul cu tema ‘Management operațional’, informează „Ziarul Lumina”. La eveniment au participat specialiști în activitățile social-filantropice și…

Liturghie arhierească la Bărăștii de Vede

Duminică, 25 septembrie 2011, Preasfințitul Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților, a săvârșit slujba Sfintei Liturghii, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, la biserica cu hramurile ‘Sfântul Ierarh Nicolae’ și ‘Cuvioasa Parascheva’ din localitatea…

Sărbătoare la Palatul Patriarhiei

În Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, astăzi, 30 septembrie 2011, cu ocazia împlinirii a patru ani de la întronizarea în demnitatea de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a…

Televiziunea TRINITAS are un nou car de reportaje

După oficierea slujbei de Te Deum, astăzi, 30 septembrie 2011, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a sfințit noul car de reportaje al Televiziunii TRINITAS TV. „Nu dorim o prezentare triumfalistă a vieții Biserici…

Te Deum la Catedrala Patriarhală

Se împlinesc astăzi, 30 septembrie 2011, patru ani de când, prin voia lui Dumnezeu, Preafericitul Părinte Daniel a fost întronizat ca Arhiepiscop al Bucureștilor, Mitropolit al Munteniei și Dobrogei și Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.…