Sesiune națională de comunicări științifice, la Arad

În sala de festivități a Consiliului Județean Arad s-a desfășurat miercuri, 28 septembrie, sesiunea națională de comunicări științifice ‘Aradul – capitală politică a românilor transilvăneni’.

Evenimentul se înscrie în șirul manifestărilor dedicate împlinirii unui deceniu de existență a Centrului Cultural Județean Arad. Istorici, cercetători, profesori din învățământul liceal și universitar au susținut referate științifice care au evidențiat importanța Aradului, centru politic al românilor transilvăneni în momentele de înfăptuire a statului național unitar la 1 Decembrie 1918.

Arhiepiscopia Aradului a fost reprezentată la manifestare de Înalt Preasfințitul Arhiepiscop Timotei, însoțit de pr. dr. Vasile Pop, consilier cultural.

În cuvântul rostit în plenul sesiunii, IPS Timotei a subliniat rolul important pe care Biserica Ortodoxă, Episcopia Aradului l-au avut în istoria devenirii noastre locale, a Aradului, centru cultural și spiritual al românilor transilvăneni. ,,Cultura, acest tezaur al existenței umane, stă în legătură cu cultul și de aceea, în acțiunea cunoașterii, Biserica se implică în mod deosebit. În tinda bisericilor noastre, tinerii vor găsi pisaniile și vechile hrisoave. Prin vizitarea monumentelor istorice vor deprinde respectul față de trecut, vor cunoaște realizările înaintașilor’, a spus Înalt Preasfinția Sa. De asemenea, a evidențiat tradiția elevată a Aradului în cultivarea unui ecumenism sănătos practicat aici de secole, întărit de Centrul Eparhial arădean chiar și în momente de tensionare politică, o tradiție care se cere perpetuată și pe viitor, prin manifestări culturale de înaltă ținută, cum este cea preconizată pentru anul viitor, când, sub auspiciile Centrului Cultural Județean se va comemora bicentenarul înființării ‘Preparandiei’ arădene (1812- 2012).

În contextul manifestărilor de înaltă ținută care mențin Aradul pe coordonatele culturale și spirituale, Înalt Preasfinția Sa a amintit de târnosirea bisericii Mănăstirii Arad – Gai, săvârșită în urmă cu câteva zile de către Preafericitul Patriarh Daniel, în fruntea unui sobor de ierarhi și în prezența unei mari mulțimi de preoți și credincioși. Ca o concluzie la cele expuse, IPS Timotei a precizat: ‘Aradul nu a devenit peste noapte o capitală politică a românilor transilvăneni, ci prin ceea ce au înfăptuit veacurile, o capitală politică, pentru că așa au fost conducătorii de atunci, oameni politici, dar, în mod sigur, Aradul a fost și va rămâne mereu un important centru de interferență culturală, religioasă și etnică’.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…