basilica.ro

Ajutor pentru cei afectați de caniculă

În aceste zile de vreme caniculară, Patriarhia Română îndeamnă parohiile și mănăstirile ortodoxe din întreaga țară, mai ales din mediul urban, să vină în sprijinul celor afectați de căldura excesivă. În acest sens, recomandăm preoților…

Apel la solidaritate cu preotul Răzvan Slăniceanu

În luna august a anului trecut, tânărul preot Răzvan Slăniceanu, parohul bisericii din Negoiești, comuna Brazi, județul Prahova, a fost diagnosticat cu leucemie limfoblastică acută, informează „Ziarul Lumina”. Anul acesta, în luna februarie, a făcut…

Taberele gratuite de vară de la Vălenii de Munte

De șase ani, în fiecare vară, începând cu 1 iulie, timp de două luni, Protoieria Vălenii de Munte, din Arhiepiscopia Bucureștilor, desfășoară proiectul social „Tabere gratuite la Vălenii de Munte”. Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh…

Resfințirea bisericii Parohiei Steic, judeţul Gorj

În Duminica a 5-a după Rusalii (5 iulie 2015), Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi a oficiat Sfânta Liturghie și slujba de resfințire a Bisericii…