basilica.ro

Târg caritabil la Parohia Mihai Bravu din Capitală

La Biserica „Sfântul Fanurie” – Mihai Bravu din Capitală continuă tradiţia programului „Bucurii de Sărbători”. În Duminica Floriilor, curtea bisericii a fost locul în care s-a desfăşurat cel de-al doilea târg caritabil menit să ajute,…

Luptă neîncetată pentru învierea sufletului

Viaţa noastră este o luptă împotriva păcatelor şi a patimilor. Athosul, munte al rugăciunii neîncetate, al isihiei, al ascultării până la renunţare, al dăruirii şi al pregustării luminii Învierii, este locuit de călugări care luptă…

De Paşti „se aude toaca din cer“

Ne aflăm pe cele din urmă trepte ale urcuşului duhovnicesc spre măritul praznic al Învierii Domnului. Postul Mare s-a încheiat, suntem în Săptămâna Sfintelor Pătimiri şi căutăm paradigme care să ne ajute în pregătirea pentru…

Concert coral de Păresimi în Eparhia Oradiei

Ca în fiecare an, în Postul Păresimilor, Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei organizează, la Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” și „Sfântul Ierarh Andrei, Mitropolitul Transilvaniei” din Oradea, tradiționalul concert coral prepascal de Păresimi. În acest an,…

Evangheliile din Sfânta și Marea Miercuri

În Sfânta și Marea Miercuri, textele principale din Sfânta Evanghelie se citesc în cadrul Deniei și a Liturghiei Darurilor mai înainte sfințite. Astfel, în cadrul Deniei, avem textul de la Sfântul Evanghelist Ioan capitolul 12,…

Sfânta și Marea Miercuri

În Sfânta și Marea Miercuri dumnezeieștii Părinți au hotărât să se facă pomenire de femeia cea păcătoasă, care a uns cu mir pe Domnul, pentru că lucrul acesta s-a întâmplat puțin înainte de mântuitoarea patimă.…