Înaltpreasfințitul Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, i-a binecuvântat la Galați pe ostașii români care au plecat să lupte în Afganistan, informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Dunării de Jos.
La eveniment au participat și ministrul apărării naționale Gabriel Oprea, autorități militare locale și naționale, fanfara militară, reprezentanți ai aparatului de conducere local și județean și un număr impresionant de persoane din familiile soldaților. Ceremonia, precedată de apelul nominal al batalionului, a început cu primirea ministrului apărării naționale și cu onorul acordat de militarii care urmează să plece duminică pentru a treia oară în Afganistan. După intonarea imnului național de către toți cei prezenți, a urmat slujba de binecuvântare a batalionului, săvârșită de Înalt Preasfințitul Casian, împreună cu pr. Paul Zaharia, preot militar la garnizoana din Galați, care îi va însoți pe soldați în teatrul de operații. A urmat apoi un cuvânt de încurajare adresat de ierarhul Dunării de Jos, care a spus: ‘Dimineața, la prânz și seara să vă uniți în rugăciune cu Dumnezeu și cu familiile voastre’, încurajându-i să-și transforme dușmanii de război în prieteni. La final le-a ‘ordonat’: ‘Să vă întoarceți toți acasă sănătoși!’.





