Parohia ortodoxă română Sfântul Arhanghel Mihail și Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt din Praga și-a sărbătorit în mod anticipat, astăzi 30 iunie, unul dintre ocrotitori.
„Bisericuța parohiei, monument de arhitectură, adusă din Carpații Ucrainei la Praga în 1928 și având inițial hramul Sfântului Arhanghel Mihail, a fost pusă și sub ocrotirea Marelui și Sfântului Ștefan al Moldovei în 2008, odată cu darea ei în folosință comunității de limbă română. Iar rugăciunile și grija ocrotitorului român adună astăzi sub streașina încărcată de 350 de ani de istorie a bisericuței, românii de pe ambele maluri ale Prutului. Bucuria zilei a fost amplificată de faptul că după o lună de zile, în biserica aflată în Grădinile Kinsky, unul dintre parcurile centrale ale Pragăi, închis din cauza ploilor și căderii de copaci din ultima vreme, a fost reluată slujirea”, a precizat pr Andrei Danciu.





