Binecuvântări arhierești în Ardeal

Duminica Samarineanului milostiv a fost un bun prilej pentru credincioși de a-și aminti de importanța iubirii aproapelui și de a dovedi această dragoste prin fapte de milostenie. Tot duminică, la 11 noiembrie 2012, numeroși credincioși și-au sărbătorit patronul spiritual, pe Sfântul Mucenic Mina.

Înalt Preasfințitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat duminică în mijlocul credincioșilor din Parohia Turda Veche, potrivit Ziarul Lumina. Înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie în Biserica „Adormirea Maicii Domnului”. Din sobor au făcut parte pr. Iustin Tira, vicarul administrativ al Arhiepiscopiei Clujului, arhid. Claudiu Grama, consilierul pe probleme de misiune și protocol, pr. Daniel Crișan, protopopul de Turda, protos. Teofil Popescu, starețul Mănăstirii „Schimbarea la Față” – Cheile Turzii, și alți preoți din parohiile învecinate. IPS Andrei a ținut un cuvânt de învățătură în care a subliniat aspecte ale iubirii aproapelui, pornind de la pilda samarineanului milostiv.

„Noi, creștinii de astăzi, zicem că iubim pe semenii noștri, numai că iubirea nu e o noțiune abstractă, chiar dacă iubirii nu i se poate da o definiție, ea se manifestă prin lucrările ei”, a spus ierarhul, care a amintit de sfaturile oferite corintenilor de către Sfântul Apostol Pavel. „Dragostea nu rămâne teoretică, ci se concretizează printr-un mod de viață, prin niște virtuți pe care ar trebui să le punem în lucrare, dacă vrem și noi ca și învățătorul de lege să ne mântuim”, a mai spus IPS Andrei.

Ierarhul a oferit pr. paroh Marius Cocan distincția de iconom, precum și diplome de aleasă cinstire tuturor celor care sau implicat în ridicarea și reabilitarea lăcașului de cult. Mitropolitul Clujului a sfințit, la finalul Sfintei Liturghii, casa parohială a Parohiei Turda Veche, situată în apropierea bisericii. Imobilul a fost cumpărat „la roșu” acum doi ani și a fost renovat și amenajat.

Noua catedrală orădeană, în sărbătoare

Duminică, la noua Catedrală episcopală din Oradea, Preasfințitul Sofronie, Episcopul Oradiei, a săvârșit Sfânta Liturghie. În cuvântul de învățătură, ierarhul a arătat semnificațiile teologice și duhovnicești ce se desprind din pilda samarineanului milostiv.

„Mântuitorul Iisus Hristos alege chipul samarineanului pentru a vorbi despre iubirea milostivă a lui Dumnezeu față de omul căzut, rănit și bolnav, pentru că dorește să arate că nu trebuie să ne luăm după aparențe, că nu putem înțelege foarte multe dacă privim doar la litera Legii, și nu mergem mai departe, dincolo de perdeaua cuvintelor, acolo unde harul lui Dumnezeu lucrează și ne destăinuie tainele vieții celei de veci”, a arătat, între altele, PS Sofronie.

Catedrala episcopală din Oradea a fost, de asemenea, în sărbătoare cu ocazia prăznuirii Sfântului Ierarh Nectarie, unul dintre ocrotitorii paraclisului de la demisol, împreună cu Sfinții Ierarhi Nicolae și Spiridon. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de PS Sofronie. Între numeroșii credincioși prezenți, s-au aflat și profesori de religie și elevi ai Școlii Generale „Oltea Doamna” și de la alte școli din Oradea.

Diaconul Ioan Ciprian Balint a fost hirotonit preot pe seama Paraclisului episcopal cu hramurile „Sfânta Treime”, „Sfântul Sfințit Mucenic Haralambie” și „Sfântul Ierarh Andrei, Mitropolitul Transilvaniei” din Oradea. Noul preot a primit și hirotesia de duhovnic, hirotesia de iconom-stavrofor și pe cea de eclesiarh al paraclisului.

Ziua de sărbătoare a continuat cu Vecernia, când la catedrală s-a aflat o părticică din moaștele Sfântului Ierarh Nectarie, adusă spre închinare, împreună cu alte moaște, de către monahii de la Mănăstirea Izbuc, județul Bihor. Racla cu sfinte moaște a fost purtată în procesiune în jurul catedralei, apoi a fost săvârșită Taina Sfântului Maslu, în prezența a sute de credincioși, care au avut posibilitatea să se închine și să sărute moaștele Sfântului Ierarh Nectarie, ale altor sfinți, precum și crucea cu un fragment din Lemnul Sfintei Cruci pe care a fost răstignit Mântuitorul Iisus Hristos.

Sfântul Mina, sărbătorit la Cluj-Napoca

Credincioșii din Parohia „Sfântul Mare Mucenic Mina” din Cluj-Napoca și-au sărbătorit duminică patronul spiritual. Ei au participat la slujbele din ajun, iar duminică au fost prezenți la Sfânta Liturghie oficiată de Preasfințitul Vasile Someșanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului. Ierarhul a amintit credincioșilor ajutorul dat de Sfântul Mina acestora în formarea parohiei, atât în ceea ce privește ridicarea lăcașului de cult, cât și în ceea ce privește formarea și închegarea comunității din punct de vedere duhovnicesc. După Sfânta Liturghie, preoții și credincioșii, în frunte cu ierarhul, au mers în procesiune până la locul unde se va construi noua biserică din zid. Ierarhul a oficiat slujba de punere a pietrei de temelie a noului lăcaș de cult închinat tot Sfântului Mare Mucenic Mina și a evidențiat că noul lăcaș de cult va avea menirea de a spori lucrarea liturgică, pastorală și misionară a bisericii.

22 de ani de la instalarea IPS Justinian

Duminică, cu ocazia împlinirii a 22 de ani de la instalarea Înalt Preasfințitului Arhiepiscop Justinian ca întâistătător al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, la Catedrala episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare a fost oficiată Sfânta Liturghie de către IPS Arhiepiscop Justinian, alături de Preasfințitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al aceleiași eparhii, membrii Permanenței eparhiale, protopopii din eparhie și conducătorii școlilor teologice.

După Sfânta Liturghie a fost oficiată slujba Te Deum-ului, după care PS Iustin Sigheteanul a rostit un cuvânt aniversar, iar IPS Arhiepiscop Justinian a rostit un cuvânt de binecuvântare pentru toți cei prezenți.

De asemenea, pentru sprijinul permanent și substanțial la lucrările noii Catedrale episcopale, PS Iustin Sigheteanul a conferit lui Cătălin Cherecheș, primarul municipiului Baia Mare, Distincția „Crucea maramureșeană” pentru laici, iar Consiliului local a oferit Diploma „Sfântul Iosif Mărturisitorul” pentru sprijinirea bisericilor din municipiul Baia Mare.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…