Sufletul e conștiința trupului, iar conștiința sufletului e Dumnezeu. Când Dumnezeu se atinge de suflet, acesta primește viață și vedere. La fel se întâmplă cu trupul când e atins de suflet. De la suflet primește trupul căldură, deoarece sufletul primește de la Dumnezeu o lumină aparte. Iar când aceasta lipsește, au de suferit atât sufletul, cât și trupul. Această gândire nu poate să-i fi fost străină spătarului Mihail Cantacuzino, care a cumpărat teren, în ceea ce este acum centrul Bucureștiului, pentru a ridica o biserică pentru tratarea sufletelor și un spital pentru trupurile atinse de boală.
Biserica Colțea, situată în zona Universitate, foarte aproape de Kilometrul Zero, este una dintre cele mai vechi biserici ale Capitalei, a cărei frumusețe renaște parcă odată cu finalizarea reabilitării spitalului de lângă ea. Având hramul Sfinților Trei Ierarhi, biserica va fi înveșmântată mâine, 30 ianuarie, în haine de sărbătoare, informează ‘Ziarul Lumina’.
În zilele noastre, Biserica Colțea ocupă un spațiu restrâns din centrul Bucureștiului, dar trebuie știut că, atunci când s-a ridicat în acest loc prima biserică de lemn, la 1641, întreaga zonă era dominată de familia Doicescu. Biserica de lemn cu temelie de piatră acoperea întreaga mahala Colțea. Slugerul Udrea Doicescu este cel care a construit această biserică de lemn, care avea hramul Sfintei Parascheva. Biserica a fost moștenită după moartea sa de fratele său, clucerul Colțea Doicescu. De la acesta a cumpărat ulterior terenul spătarul Mihail Cantacuzino, iar cu aprobarea mitropolitului Teodosie a ridicat, între 1695 și 1698, o biserică de piatră cu hramul Sfinților Trei Ierarhi, denumită inițial Mănăstirea Trisfetitele.
La 1696 au fost construite casele din jur, iar între 1704 și 1707 a fost ridicat primul spital din Țara Românească, care avea 24 de paturi ‘pentru odihna celor neputincioși’, dar și spițerie, case pentru chirurgi și ‘o școală de științe’, cu odăi pentru dascăli și alte acareturi.
Spital pentru săraci
Întreg ansamblul a fost gândit după modelul celebrelor Vasiliade, realizate în primele veacuri creștine de Sfântul Vasile cel Mare. Trăind într-o epocă în care săracii erau lăsați să moară de foame și de frig, iar bolnavii abandonați la marginea cetăților, Sfântul Vasile Cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei, a coborât în mijlocul miilor de săraci și a înființat pentru ei, pe cheltuiala sa, spitale și adăposturi.
După acest model a ridicat, la începutul anilor 1700, Mihail Cantacuzino ‘două spitaluri de fiecare parte a paraclisului, în unul din ele să fie spre căutare bărbați săraci și străini bolnavi în număr de doisprezece, iar în celalt femei sărace bolnave și tot dar doisprezece’, după cum a găsit în arhive istoricul Adrian Majuru.
Spitalul Colțea a fost realizat după modelul vechiului spital venețian ‘Santo Lazzaro e Medicanti’. Personalul așezământului era compus dintr-un medic, un chirurg, un bărbier, îngrijitori și farmacist.
Potrivit unui regulament din acele vremuri, prezentat tot de Adrian Majuru, în acele spitale ajungeau: ‘dacă vreun boier scăpătat, petrecând în sărăcie și bolnav, or pământean de aci sau străin, fie și neguțător sau vreun alt om cinstit, dar sărac și bolnav va voi să alerge spre ajutor la spital, să fie primit și să-și aibă hrana și îngrijirea cu îndestulare și cuvenită stărei sale, fără însă ca să rămâie în spital ci în altă chilie deosebită unde și doctoru îl va cerceta la veri ce nevoe. Iar preotu cimitirului va avea grijă pentru căutarea lui cu îndestulare; și de se va întâmpla să moară să fie îngropat și înmormântat cu toată cinstea.’
Pe lângă mănăstire și spital s-au mai ridicat și chilii pentru săraci și o școală de românește și slavonește. De asemenea, spătarul Mihail Cantacuzino a întemeiat prin 1706 și o ‘Frațietate’, adică o instituție în cadrul căreia oamenii plăteau un leu pe an, iar la moartea lor biserica le făcea pomenire.
Prima școală de învățământ medical din țările române
Spitalul care se poate observa în zilele noastre nu este însă cel ridicat de Cantacuzino. Acela a fost reclădit între 1836 și 1842, după planurile arhitectului Heinrich van Fausser, și a fost extins la 60 de paturi împărțite în două secții mixte. Tot în acea perioadă s-a înființat sub coordonarea doctorului Krețulescu ‘Școala de mică chirurgie’, prima școală de învățământ medical din țările române, care a funcționat în Spitalul Colțea până la 1852 și care a devenit ulterior Facultatea de Medicină din București.
În 1849 a fost construit un etaj peste clădirea Colței, iar numărul paturilor a ajuns la 150, pentru ca între 1867 și 1888, sub îndrumarea arhitectului Joseph Schiffler, de origine olandeză, spitalul să fie din nou reconstruit.
În cadrul ctitoriei lui Mihail Cantacuzino a fost întemeiată și o școală unde puteau merge ‘cei ce poftescu a nu-și pierde în zadar vremea tineriților, în dar vistieriul învățăturii să poată să câștige’. Cel mai vechi document care vorbește despre existența acestei școli este un hrisov datat la 17 aprilie 1708, emis de domnitorul Mihai Racoviță al Moldovei și scris de vestitul Axentie Uricarul, iar în Gramata patriarhului Samuil al Alexandriei, din 15 iunie 1715, se scrie că fondatorul Mănăstirii Colțea a întemeiat și ‘școale pentru felurite învățături și de învățătura cântării, iar pentru învățături să fie dascăli, unu pentru științi și altu pentru învățăturile începătoare’. Documentele vremii arată că școala de la Colțea, ca și cea de la ‘Sfântul Gheorghe’ – Vechi, era o școală slavo-românească, dublată de o școală destinată învățământului psaltichiei. Cântările bisericești erau predate de un dascăl de la biserica mănăstirii, pentru că învățământul muzical a început să primească în acea perioadă o atenție deosebită.
Panorama orașului, din turnul Colței
Biserica mare, care se găsea la început în mijlocul curții, a fost terminată de Mihail Cantacuzino în jurul anului 1702. Ctitoria a fost împodobită cu pictura lui Pârvu Mutu, mărturie fiind până astăzi brâul de la baza turlei naosului.
Întreg ansamblul a fost înconjurat de ziduri, la 1715, în timpul domniei lui Ștefan Cantacuzino, atunci când s-a ridicat și turnul Colței cu intrarea în incintă.
Turnul, care din păcate nu mai există acum, avea o înălțime de aproximativ 50 de metri și a fost cea mai înaltă clădire a orașului timp de peste un secol. A fost construit între 1709 și 1714 de către soldații lui Carol al XII-lea, regele Suediei, care se aflau în retragere prin Țara Românească după pierderea bătăliei de la Poltava, potrivit Enciclopediei României. Turnul-clopotniță era situat aproape în axul bisericii, la 20 de metri spre vest, pe sub el făcându-se intrarea în incintă. Așadar, turnul Colței a fost conceput și realizat ca o componentă a ansamblului Mănăstirii Colțea, servind inițial drept clopotniță (clopotul cântărea aproximativ 1.700 de kg) pentru ca, ulterior, să-și dovedească utilitatea și ca punct de observare pentru supravegherea orașului, astfel putând fi semnalate prompt izbucnirile de incendii. Turnul a devenit repede și un punct de atracție pentru curioșii care se urcau în el să vadă orașul de sus. A fost demolat în 1888, din cauză că structura sa era deja foarte șubredă și exista riscul prăbușirii totale în orice moment. Mai mult, era amplasat în fața Mănăstirii Colțea și împiedica lărgirea bulevardului care asigura axa nord-sud a Bucureștilor.
Biserica adăpostește multe obiecte vechi
Nici mănăstirea nu a avut o soartă mai ușoară. A ars pe la 1739, a fost refăcută, iar la cutremurul din 1802 a fost grav avariată, apoi reconstruită între 1836 și 1842 în stil neoclasic de arhitecții Vitul și Schwinck. Decorațiunile bisericii noi au fost făcute în 1871 de pictorul Gheorghe Tattarescu. Pictura acestuia este specială, deoarece alternează panourile pictate cu diverse motive sau decorațiuni din imitație de marmoră. În pronaos, în partea de vest a acestuia, se află tabloul votiv al ctitorilor, spătarul Mihai Cantacuzino și soția sa, Maria.
Ansamblul a fost parțial distrus în timpul bombardamentelor din 1944, iar cutremurul din 1977 a adus o nouă serie de stricăciuni. Procesul de restaurare a reînceput abia după Revoluție, după ce biserica a fost închisă total în anii 1986-1989, din ordinul familiei Ceaușescu.
Cu o istorie zbuciumată, de mai bine de 300 de ani, Biserica Colțea adăpostește încă multe obiecte vechi, chiar și de pe vremea ctitorului său. De exemplu, biserica și spitalul din zilele noastre sunt vegheate de statuia marelui lor ctitor, spătarul Mihail Cantacuzino.
Catapeteasma, bogat sculptată în lemn, precum și pridvorul unde găsim un portal încadrat de două coloane frumos sculptate, împodobit cu viță-de-vie și struguri, sunt păstrate de atunci. O altă icoană de valoare din catapeteasmă este cea a Sfinților Trei Ierarhi. Mai există icoana Sfinților Doctori Fără de Arginți Cozma și Damian, atribuită lui Pârvu Mutu. Altă icoană de valoare, pictată și ferecată în argint, este cea a Cuvioasei Parascheva, pictată în secolul al XVIII-lea de școala rusă. Jilțurile domnești și stranele din biserică sunt din timpul spătarului-ctitor.
Multe alte lucruri de valoare, precum cărți și veșminte vechi sunt depozitate, așteptând un loc în care să fie expuse. De altfel, unul dintre regretele pe care le are preotul paroh Dorel Moțoc este că, odată cu reabilitarea spitalului, biserica nu a primit un mic spațiu în care să se poată realiza un muzeu al lăcașului. ‘Mai trebuie reparată instalația electrică, rezolvată problema încălzirii, poate chiar reabilitată puțin catapeteasma’, spune părintele paroh, care explică faptul că își dorește aceste lucruri pentru comunitatea mică de credincioși strânsă în jurul bisericii.
Chiar dacă nu au parte încă de căldură foarte multă în biserică, oamenii au grijă de bolnavii din spital, după cum spune preotul Moțoc, care precizează că și cu ocazia hramului, după rânduiala obișnuită și după parastasul pentru ctitori, oamenii vor dona din puținul lor și celor bolnavi la trup.
Cine a fost spătarul Mihail Cantacuzino
Spătarul Mihail Cantacuzino, născut la 1650 din Postelnicul Constantin și soția sa Elina, a rămas orfan de tată (acesta fiind ucis când el avea 14 ani). În tinerețe a călătorit mult prin Europa și a făcut studii de arhitectură la Padova, în Italia. După ce, la vârsta de 31-32 ani, a mers în pelerinaj la Muntele Sinai cu mama sa, a ctitorit Mănăstirea Sinaia (1690-1695). Ulterior, a ctitorit împreună cu nepotul său Constantin Brâncoveanu Mănăstirea Adormirii Maicii Domnului din Râmnicu Sărat (1691-1697), dar și Schitul Titireciu (Vâlcea), bisericile Fundenii Doamnei și Colțea, cu tot ansamblul. Om umblat și cultivat pentru vremea sa, și-a exercitat cultura acumulată la toate aceste ctitorii ale sale. Așezămintele de la Colțea cuprindeau: Biserica cu hramul ‘Sfinții Trei Ierarhi’ și ‘Sfânta Parascheva’ în mijloc, iar în jur mai erau trei paraclise, unul spre miazănoapte al Cuvioasei Parascheva, unde era și locuința arhiereului, altul spre răsărit cu hramul Tuturor Sfinților și altul spre miazăzi cu hramul Sfinților Doctori Fără de Arginți Cozma și Damian, ca și cele două spitale, de o parte și de alta a bisericii mari.
