Biserica Grecescu din Drobeta-Turnu Severin și-a serbat hramul

Biserica Grecescu din municipiul Drobeta-Turnu Severin și-a sărbătorit astăzi, 24 iunie, hramul. Sfânta Liturghie a fost oficiată cu acest prilej de Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, informează TRINITAS TV. După Sfânta Liturghie a fost săvârșită slujba Parastasului pentru ctitorii acestui sfânt locaș.

„Pericopa evanghelică rânduită a se citit la această sărbătoare a Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul ne ajută să sporim duhovnicește”, a spus Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei.

Se împlinesc 135 de ani de la sfințirea Bisericii noastre parohiale care are ocrotitor pe cel mai însemnat bărbat născut dintre oameni, pe Sfântul Ioan Botezătorul, Înaintemergătorul Mântuitorului nostru Iisus Hristos”, a spus părintele Pufan Crăciun, de la Biserica Grecescu din Drobeta-Turnu Severin.

Tot astăzi, copiii participanți la proiectul ,,Hristos împărtășit copiilor” au fost premiați.

Biserica Grecescu datează din anul 1868. Lăcașul a fost sfințit în anul 1875, iar din 1884 a devenit Catedrală ortodoxă a orașului Turnu Severin.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…