Vineri, 16 iulie, a avut loc la New York in Statele Unite ale Americii, adunarea generala anuala a Bisericii Ortodoxe din America ce tine ca jurisdictie de Patriarhia Antiohiei. Printre cele mai importante chestiuni aflate pe ordinea de zi s-a aflat un amendament la constituia interna dupa care se conduce aceasta Biserica. Acest amendament contine referiri la o mai mare autonomie a acestui corp eclezial, autonomie care insa vizeaza intr-un viitor cat mai apropiat independenta fata de Antiohia. Inalt Prea Sfintitul Filip Saliba, mitropolitul Bisericii Ortodoxe Antiohiene din America a sustinut acest amendament justificandu-l prin necesitatea ca in viitorul proxim sa fie constituita mult asteptata si necesara Biserica Ortodoxa Autocefala din America. Va reamintim faptul ca in Statele Unite ale Americii exista mai multe jurisdictii aceasta in functie de tara de origine a credinciosilor ortodocsi. Din acest motiv o misiune sustinuta a Ortodoxiei pe pamant american este mult ingreunata.
Factbox: Îmbătrânirea demografică în România
Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…
Filantropia Ortodoxă Huși: Campania „Împreună aducem Lumină în suflete!” a ajuns în Protopopiatul Vaslui
Angajații și voluntarii Asociației „Filantropia Ortodoxă” din Huși au pornit luni spre comunitățile selectate pentru a 3-a ediție a proiectului intitulat „Împreună aducem Lumină în suflete!”. Proiectul filantropic „Împreună aducem Lumină în suflete!” este dedicat…
Votează „Tărâmul Sfinților, Botoșani” ca destinația anului 2023
Județul Botoșani a intrat în cea mai importantă competiție de promovare a turismului intern, „Destinația Anului 2023”, la categoria „Tărâmuri cu istorie și tradiție”. Sesiunea de vot se va încheia pe 7 aprilie. Județul este…
Muzeul Satului: Parohia Apărătorii Patriei II organizează un atelier de încondeiat ouă
Parohia Apărătorii Patriei II „Sfântul Ambrozie” din București desfășoară duminică „Atelierul de încondeiat ouă” în incinta Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”. Prin acest proiect se urmărește cultivarea în rândul copiilor, a tinerilor și a…
De Ziua Academiei Române, Ioan-Aurel Pop a evocat vitregiile prin care a trecut instituția în timpul comunismului
„Academia Română a cunoscut, asemenea tuturor instituţiilor de cultură ale ţării, vitregiile regimului comunist totalitar, ale cărui ingerinţe s-au făcut simţite pe deplin”, a amintit marți Acad. Ioan-Aurel Pop, la aniversarea a 157 de ani…