Biserica Ortodoxă face astăzi, 9 septembrie, pomenirea Sfântului Onufrie de la Mănăstirea Sihăstria Voronei. Fost guvernator în părțile Rusiei, Onufrie a venit în Moldova pentru viața duhovnicească a monahilor de aici. A fost un apropiat și admirator al Sfântului Paisie de la Mănăstirea Neamț. Sfântul Onufrie și-a dus viața de pusnic în Codrii Voronei. După petrecerea din această viață, a fost descoperit, cu voia lui Dumnezeu, de Mihail Sturza, domnitorul Moldovei, în iarna anului 1846. Pe când domnitorul se afla la vânătoare, a găsit un fruct mare și frumos la rădăcina mărului ce străjuia mormântul Cuviosului, l-a luat și l-a dat fiicei sale care era bolnavă de epilepsie. După ce aceasta s-a vindecat de boală, domnitorul s-a întors la Vorona și, aflând despre viața nevoitorului pentru Dumnezeu, a poruncit să se dezgroape osemintele lui și să fie așezate spre cinstire într-o raclă în altarul bisericii Mănăstirii Vorona. Zece ani mai târziu, în urma unui vis în care însuși Cuviosul Onufrie s-a arătat starețului Mănăstirii Vorona, arhimandritul Iosif Vasiliu, cerându-i să fie dus în Sihăstrie, iar racla cu sfintele sale moaște a fost așezată într-o firidă din pronaosul Bisericii „Buna Vestire” din Sihăstria Voronei, unde se află și astăzi.
Factbox: Îmbătrânirea demografică în România
Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…
Filantropia Ortodoxă Huși: Campania „Împreună aducem Lumină în suflete!” a ajuns în Protopopiatul Vaslui
Angajații și voluntarii Asociației „Filantropia Ortodoxă” din Huși au pornit luni spre comunitățile selectate pentru a 3-a ediție a proiectului intitulat „Împreună aducem Lumină în suflete!”. Proiectul filantropic „Împreună aducem Lumină în suflete!” este dedicat…
Votează „Tărâmul Sfinților, Botoșani” ca destinația anului 2023
Județul Botoșani a intrat în cea mai importantă competiție de promovare a turismului intern, „Destinația Anului 2023”, la categoria „Tărâmuri cu istorie și tradiție”. Sesiunea de vot se va încheia pe 7 aprilie. Județul este…
Muzeul Satului: Parohia Apărătorii Patriei II organizează un atelier de încondeiat ouă
Parohia Apărătorii Patriei II „Sfântul Ambrozie” din București desfășoară duminică „Atelierul de încondeiat ouă” în incinta Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”. Prin acest proiect se urmărește cultivarea în rândul copiilor, a tinerilor și a…
De Ziua Academiei Române, Ioan-Aurel Pop a evocat vitregiile prin care a trecut instituția în timpul comunismului
„Academia Română a cunoscut, asemenea tuturor instituţiilor de cultură ale ţării, vitregiile regimului comunist totalitar, ale cărui ingerinţe s-au făcut simţite pe deplin”, a amintit marți Acad. Ioan-Aurel Pop, la aniversarea a 157 de ani…





