Sfântul Ioan s-a născut la 23 iulie 1913, în satul Crăiniceni, comuna Horodiștea, județul Dorohoi, din părinții Maxim și Ecaterina, și a primit la botez numele de Ilie. După moartea timpurie a mamei, la șase luni de la naștere, și apoi a tatălui, căzut erou pe front în războiul din 1917-1918, pruncul a fost luat în grija bunicii sale. Bunica Maria, văduvă de mulți ani, a renunțat la dorința mai veche de a intra în rândul monahiilor și s-a dedicat creșterii și educării nepotului. La vârsta de 11 ani a pierdut-o și pe bunica sa, care a trecut la cele veșnice. Ioan a urmat școala primară în satul natal, după care a absolvit gimnaziul „Mihail Kogălniceanu” din Lipcani (județul Hotin) în 1932, având rezultate foarte bune. La 20 de ani, la 15 august, s-a dus la Mănăstirea Neamț și a cerut starețului Nicodim, viitorul patriarh al României, să-l primească în mănăstire. A fost tuns în monahism la 8 aprilie 1936, în miercurea Sfintelor Patimi, de starețul Vasile Moglan. În anul 1936, Cuviosul Ioan a plecat spre Țara Sfântă și viețuiește într-o peșteră din pustia Iordanului. După doi ani de pustnicie, s-a dus la Mănăstirea „Sfântul Sava”, unde s-a nevoit opt ani, îngrijind bolnavii. În anul 1945 este făcut schimnic de patriarhul Ierusalimului, și apoi a fost numit egumen la Schitul românesc cu hramul „Sfântul Ioan Botezătorul”, din Valea Iordanului. Ioan a fost hirotonit preot în anul 1947, în Biserica Sfântului Mormânt. A condus schitul până în anul 1952, înzestrând așezământul cu multe chilii. Din dorința de a duce o viață mai aspră, s-a dus la Mănăstirea „Sfântul Gheorghe Hozevitul”, situată pe râul Cherit, unde se nevoise și Sfântul Prooroc Ilie. Cuviosul Ioan și-a petrecut ultimii ani ai vieții sale în cea mai severă schimnicie, găsindu-și adăpost în peștera „Sfânta Ana”, care se afla aproape de mănăstire. Petrecea în post și rugăciune, răbdând frigul, foamea și setea, arșița, lipsurile și multe ispite. Mânca o singură dată pe zi și se mulțumea cu 3-4 ore de somn. Săvârșea pravila călugărească în paraclisul peșterii, iar în sărbători slujea la biserica mănăstirii. Cu darul lui Dumnezeu, și-a cunoscut dinainte sfârșitul vieții pământești, însemnând-o pe peretele peșterii. Și-a dat sufletul în mâinile Domnului la 5 august 1960, iar trupul său a fost așezat în peștera „mormintelor”, locul pe care și-l pregătise. După 20 de ani de la trecerea la Domnul, mormântul său a fost deschis în vederea așezării osemintelor în gropnița de obște a mănăstirii. Trupul cuviosului nu putrezise și răspândea o mireasmă frumos mirositoare. La cererea obștii, patriarhul Benedict al Ierusalimului a îngăduit strămutarea moaștelor Cuviosului Ioan de la Neamț în Biserica „Sfântul Gheorghe Hozevitul”, fiind așezate într-o raclă de abanos și sticlă. Datorită vieții sale desăvârșite, Cuviosul Ioan este cinstit de credincioșii care vin și se ating cu evlavie de sfintele lui moaște, cerând ca el să mijlocească, prin rugăciunile sale, la Dumnezeu.
Sursa: ziarullumina.ro
