Biserica Ortodoxă prăznuiește astăzi pe Sfânta Macrina, sora Sfântului Vasile cel Mare

Credincioșii ortodocși sărbătoresc astăzi, 19 iulie, pe Sfânta Macrina, sora, mai mare, a Sfântului Vasile cel Mare și a Sfântului Grigorie de Nyssa. Din tinerețe, ea și-a închinat viața slujirii lui Dumnezeu și ajutorării săracilor. Împreună cu Sfântul Vasilie au întemeiat două mănăstiri în Pont, una pentru femei și alta pentru bărbați.

Mai multe informații cu privire la viața Sfintei Macrina a oferit pentru Radio TRINITAS, Preasfințitul Macarie, Episcopul Europei de Nord: „Familia Sfântului Vasile cel Mare și a Sfintei Macrina a fost una de sfinți. Cei patru frați și cele cinci surori din familia lor duceau o viață de sfințenie. La numai 14 ani, Sfânta Macrina decide să îmbrățișeze viața monahală. În mijlocul comunității pe care o cârmuise, după o lungă suferință, Sfânta Macrina moare la vârsta de 52 de ani, în anul 379, în același an cu fratele ei, Sfântul Vasile cel Mare. Viața Sfintei Macrina a fost scrisă la puțin timp după moarte de fratele ei, Sfântul Grigore de Nyssa, fiind prima hagiografie feminină din istoria creștinismului. Această lucrare a fost tradusă în mai multe ediții și în limba română”.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…