Biserica Ortodoxă Română prăznuiește mâine pe Sfântul Mucenic Emilian de la Durostor

Biserica Ortodoxă Română îl prăznuiește mâine, 18 iulie, pe Sfântul Mucenic Emilian de la Durostor. Sfântul mucenic a trăit în secolul al IV-lea în orașul Durostor, Silistra de astăzi, și a fost militar în armata romană.

Mai multe detalii despre viața Sfântului a oferit pentru Radio TRINITAS domnul acad. prof. dr. Emilian Popescu: „Guvernator al regiunii respective era Capitolinus care a venit să vadă dacă se pun în aplicare măsurile ordonate de către împărat. I s-a spus de către conducerea orașului că în cetate nu există creștini și în aceste condiții guvernatorul respectiv, Capitolinus, împreună cu conducătorii orașului, s-au adunat la o masă mare, au petrecut și s-au bucurat de faptul că politica imperială este aplicată și în acest oraș. În timpul nopții, militarul Emilian a luat un ciocan de fier, a intrat în templul orașului, a spart cu ciocanul acesta statuile zeilor, a răsturnat altarele și a distrus tot ce era destinat cultului păgân. A plecat nevăzut de nimeni. Dimineața, un slujitor al lui Capitolinus a intrat în templu, a văzut dezastru produs de Emilian și i-a raportat guvernatorului. Au încercat să afle cine este făptașul acestei nelegiuiri. Au văzut că trecea pe stradă un țăran, necunoscut în oraș și au considerat că el ar fi fost autorul acestor distrugeri. A fost chinuit, bătut, dar Emilian văzând lucrurile acestea și nesuferind să pătimească altcineva în locul lui s-a dus și a spus că el este autorul”.

Sfântul Mucenic Emilian a fost arestat, torturat și, în cele din urmă, condamnat la moarte prin ardere pe rug: „L-au dus în afara cetății și acolo s-a făcut un rug ca să fie ars. Fiind aruncat în foc, cu puterea lui Dumnezeu el nu a ars, atunci văzând minunea care s-a făcut cu el și-a dat seama că harul lui Dumnezeu îl ocrotește. Se spune că văzându-se nevătămat, s-a întors spre răsărit, s-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci și ridicând privirea a spus: ‘Doamne Iisuse Hristoase primește sufletul meu’, și zicând acestea a adormit în pace”, a mai spus domnul prof. acad. Emilian Popescu.

Sfântul Emilian a primit moartea martirică pentru credința în Hristos la 18 iulie în anul 362. Această dată a rămas ca zi de prăznuire a sa în calendarul creștin ortodox.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…