Sfantul Efrem, care a lasat Bisericii peste 3 milioane de versuri, comentarii la aproape toate cartile Sfintei Scripturi, tratate impotriva ereziilor, imnuri inchinate Raiului, Maicii Domnului, credintei, marilor minuni ale Mantuitorului si ale sarbatorilor anului, a trecut la cele vesnice in anul 373. Mai multe detalii despre viata sfantului ne-au fost oferite de catre arhim. Dosoftei Scheul, mare eclesiarh al Catedralei mitropolitane din Iasi si exarh al manastirilor din judetul Iasi: ‘Cuviosul Efrem Sirul era din Mesopotamia, nascut la Nisibe. Era sirian de neam, de aceea se numeste ‘Sirul’, si era din parinti crestini. A invatat carte la scoala siriana din Nisibe, iar atunci cand persii au ocupat cetatea, scoala, pastrand limba siriana, s-a mutat la Edesa, sub stapanirea romana. A trait sub toti imparatii romani, incepand cu marele Constantin si pana la Valens. A fost hirotonit diacon de episcopul Iacob de Nisibe si i s-a incredintat noua scoala siriaca din Edesa care, sub conducerea lui, a cunoscut o mare stralucire. Dreapta credinta el a invatat-o de la parintii sai, mai ales in vremea imparatului Teodosie cel Mare. Din tinerete el a iubit viata calugareasca, fiind un cuvantator inflacarat, un aspru nevoitor si un om de rugaciune si iubitor de viata duhovniceasca’.
Arhim. Dosoftei Scheul ne-a vorbit si despre rugaciunea alcatuita de catre Sf. Efrem Sirul, rugaciune care a intrat in cultul liturgic, fiind rostita mai ales in perioada pregatitoare pentru intampinarea sarbatorii Invierii Domnului nostru Iisus Hristos: ‘Biserica noastra Ortodoxa aminteste de o frumoasa rugaciune alcatuita de Sf. Efrem Sirul: ‘Doamne si Stapanul vietii mele…’, o rugaciune pe care noi o vom incepe in saptamana de dinainte de inceperea Postului Mare, in Miercurea si Vinerea din saptamana branzei cand, insotita de alte semne de umilinta, cum sunt metaniile si inchinaciunile, aceasta rugaciune are menirea sa il trezeasca pe om, sa isi ceara iertare de la cel pe care l-a suparat si sa se gandeasca la pocainta, caci pocainta este cea care il face pe om vrednic de imparatia lui Dumnezeu’.
