Biserica parohiei Băncești din protopopiatul Rădăuți, resfințită după 80 de ani

Înalt Preasfințitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a resfințit ieri biserica parohiei Băncești, Protopopiatul Rădăuți. Sfântul lăcaș, închinat Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, și-a serbat cu acest prilej hramul, la 80 de ani de când a fost sfințită, informează „Ziarul Lumina”.

Credincioșii din parohia Băncești, Protopopiatul Rădăuți, au participat ieri în număr mare la resfințirea bisericii din satul lor. De dimineață, Înalt Preasfințitul Pimen a fost întâmpinat la intrarea în parohie de către călăreți, îmbrăcați în costume naționale, și de autoritățile locale. Au urmat slujba de sfințire și Sfânta Liturghie oficiată de IPS Pimen, alături de un sobor de preoți și diaconi. Părintele paroh Dorin Puiuleț a primit distincția de iconom stavrofor, iar altor opt persoane li s-au oferit distincții de vrednicie

‘La final, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților a adresat un cuvânt de învățătură în care a îndemnat oamenii să se ferească de păcatul mândriei în care au căzut îngerii răi. În același timp, IPS Pimen, care este un mare iubitor de lăcașuri sfinte din lemn, a felicitat pe toți enoriașii pentru jertfa depusă, făcând referire la ascultarea față de Biserică. Au fost apreciate munca și misiunea pe care părintele paroh Dorin Puiuleț le-a depus de-a lungul timpului. Înainte de agapa frățească, IPS Pimen a împărțit anafură la toți credincioșii’, a relatat pr. Petru Lupăștean-Barfă, protopop al Protopopiatului Rădăuți.

Biserica ‘Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil’ din parohia Băncești a fost ridicată în anul 1931 prin contribuția credincioșilor. În ultimii ani s-a rezidit temelia bisericii, care era dărâmată, s-a făcut gard împrejmuitor, s-a acoperit, s-a lambrisat în interior și la exterior și s-a reabilitat casa praznicală.

‘Lăcașul de închinăciune din lemn deservește nevoilor spirituale pentru 37 de familii. Oamenii puțini cu inimă mare din parohia noastră și-au adus contribuția de reconsolidare și înfrumusețare a sfântului lăcaș. Toate lucrările s-au realizat prin donațiile credincioșilor, majoritatea pensionari, foarte mulți văduvi sau văduve’, a explicat pr. paroh Dorin Puiuleț.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…