Preasfințitul Părinte Corneliu, Episcopul Hușilor, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a sfințit duminică Biserica filiei Fundătura a parohiei Cășești, Protopopiatul Vaslui. Târnosirea sfântului lăcaș a fost urmată de slujba Sfintei Liturghii săvârșită pe un podium amenajat lângă Biserică, informează ‘Ziarul Lumina’. Cu acest prilej, Preasfințitul Corneliu a rostit un cuvânt de învățătură în care a vorbit despre semnificațiile Evangheliei citite în Duminica a VI-a după Rusalii și a oferit părintelui paroh Ionel Ilie rangul de iconom stavrofor. Construcția Bisericii „Sfinții Împărați Constantin și Elena” a început în anul 2000, prin punerea pietrei de temelie de către vrednicul de pomenire episcop Ioachim Mareș. Lucrările de construcție au fost coordonate de pr. paroh Ionel Ilie, iar fondurile au provenit de la enoriași și de la autoritățile locale. În ultimii ani, Biserica, ridicată în stil ștefanian, a fost dotată cu mobilier, catapeteasmă, obiecte liturgice ș.a.. Pentru credincioșii prezenți ziua sfințirii Bisericii din localitatea Fundătura a fost una plină de emoție și de bucurie: „A fost un moment istoric pentru că în această localitate nu a fost niciodată o Biserică. Ajutorul lui Dumnezeu în acești ani s-a simțit din plin pentru că localitatea Fundătura are doar 40 de familii. O Biserică nu se face doar cu sprijin material, ci și cu ajutorul lui Dumnezeu, cu rugăciune, cu mult suflet. La această sărbătoare, Dumnezeu ne-a ajutat să avem o vreme frumoasă. Astfel am avut parte de momente de bucurie și de înălțare duhovnicească. S-a simțit prezența Sfântului Duh care a sfințit Biserica și pe noi”, a declarat părintele paroh Ionel Ilie.
Factbox: Îmbătrânirea demografică în România
Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…
Filantropia Ortodoxă Huși: Campania „Împreună aducem Lumină în suflete!” a ajuns în Protopopiatul Vaslui
Angajații și voluntarii Asociației „Filantropia Ortodoxă” din Huși au pornit luni spre comunitățile selectate pentru a 3-a ediție a proiectului intitulat „Împreună aducem Lumină în suflete!”. Proiectul filantropic „Împreună aducem Lumină în suflete!” este dedicat…
Votează „Tărâmul Sfinților, Botoșani” ca destinația anului 2023
Județul Botoșani a intrat în cea mai importantă competiție de promovare a turismului intern, „Destinația Anului 2023”, la categoria „Tărâmuri cu istorie și tradiție”. Sesiunea de vot se va încheia pe 7 aprilie. Județul este…
Muzeul Satului: Parohia Apărătorii Patriei II organizează un atelier de încondeiat ouă
Parohia Apărătorii Patriei II „Sfântul Ambrozie” din București desfășoară duminică „Atelierul de încondeiat ouă” în incinta Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”. Prin acest proiect se urmărește cultivarea în rândul copiilor, a tinerilor și a…
De Ziua Academiei Române, Ioan-Aurel Pop a evocat vitregiile prin care a trecut instituția în timpul comunismului
„Academia Română a cunoscut, asemenea tuturor instituţiilor de cultură ale ţării, vitregiile regimului comunist totalitar, ale cărui ingerinţe s-au făcut simţite pe deplin”, a amintit marți Acad. Ioan-Aurel Pop, la aniversarea a 157 de ani…





