Biserica ‘Sf. Vasile cel Mare’ de la spitalul judetean Botosani isi sarbatoreste astazi hramul

Sfantul lacas a fost construit incepand din anul 1997, anul acesta fiind oficiat al doilea hram de la finalizarea lucrailor. Parintele Petru Chirvase, slujitor la aceasta biserica, ne-a oferit mai multe detalii: ‘Biserica s-a inceput in urma cu opt ani si suntem la al doilea hram. Avem hramul Sf. Vasile cel Mare, iar anul trecut, de Craciun, am facut prima slujba, desi nu aveam nici ferestre, nici incalzire centrala, ci am inchis cu folie, cu rame de lemn, dar acum avem incalzire centrala si geamuri termopan, insa mai avem multe lucrari de facut. Biserica este ridicata, chiar si pictura este inceputa, fiind pictata doar cupola’.

Parintele Petru Chirvase ne-a vorbit si despre programul social complex initiat de biserica din cadrul spitalului judetean Botosani: ‘Noi urmarim, prin cele doua-trei persoane care ingrjijesc de biserica, sa urcam la bolnavii care reprezinta cazuri cu totul deosebite, uneori dam sumele de bani necesare la autobuz. Vreau sa va spun ca noi avem aici la biserica, in vecinatatea bisericii, un cabinet medical destinat celor saraci. Aici sunt deseori indrumati de catre serviciul de asistenta sociala a Primariei Botosani si de catre diverse persoane, de Protopopiat, de preoti, saracii din oras, pentru a beneficia de consultatii gratuite, uneori avem si medicamente pe care le primim de la diverse persoane cu inima si cu suflet mare. Pot beneficia de aceste servicii, dar si de adeverinte medicale necesare intocmirii dosarului pentru ajutor social si acesta ajuta la dobandirea statutului de asigurat. Mentionam ca, potrivit statisticilor Casei de Asigurari de Sanatate Botosani, numai in municipiul Botosani sunt inca peste 28.000 de persoane neasigurate, iar in intreg judetul circa 110.000, din totalul de 460.000 de persoane’.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…