Biserica „Sfântul Ilie Tesviteanul”, din cartierul bucureștean Titan

Inima unei comunități de creștini este biserica. Așezată în mijlocul satului sau înconjurată de blocurile metropolei, biserica ritmează, prin slujbele oficiate în ea, viața lăuntrică a oamenilor. Pentru ortodocșii creștini din cartierul bucureștean Titan, Biserica „Sfântul Ilie Tesviteanul” este inima comunității, informează TRINITAS TV.

Parohia „Înălțarea Sfintei Cruci” a fost înființată imediat după ‘89, aici fiind ridicat și primul lăcaș de închinare de după Revoluție. Astăzi, alături de biserica veche de lemn, s-a ridicat un impunător lăcaș de cult. De ani buni, curtea bisericii este un permanent șantier. Biserica nouă este finalizată, în prezent lucrându-se la pictură.

Însă activitatea parohiei nu se oprește aici. O clinică ortodoxă, un așezământ pentru bătrâni sunt doar unele din proiecte pe care parohia se luptă să le realizeze. Părintele paroh este zi de zi la Biserică, iar atunci când nevoia o cere, lasă reverenda și îmbracă salopeta de muncitor.

În iulie 2008 Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a așezat piatra de temelie pentru un viitor așezământ social închinat Sfântului Apostol Andrei.

Atunci când pornești de la zero, e foarte important să-ți fie alături oameni cu suflet mare care înțeleg importanța realizării unor astfel de proiecte și care să te sprijine necondiționat. Părintelui paroh i-a dat Dumnezeu astfel de enoriași: doamna Ioana lucrează la bucătăria cantinei sociale, iar domnul Constantin a fost de la început alături de părintele, fiind zi de zi prezent la Biserică.

Activitatea filantropică nu se rezumă doar la a oferi o masă caldă celor săraci. Tot pentru cei care nu își permit financiar, sunt oferite consultații juridice gratuite. De asemenea, de câțiva ani buni, parohia are un parteneriat cu un cabinet privat de oftalmologie cu aparatură de ultimă generație unde sunt trimiși pentru consult gratuit toți cei care nu au posibilități. Doamna doctor Ioana Costescu, soția părintelui, a oferit consultații de specialitate, în toți acești ani, pentru aproape 5.000 de credincioși.

O atenție deosebită este acordată tinerilor. În fiecare duminică, după Sfânta Liturghie, sunt organizate întâlniri cu ei unde dezbat probleme specifice vârstei, iar la demisolul bisericii noi a fost amenajat un spațiu dedicat special meditațiilor, precum și o bibliotecă.

Tot în curtea Bisericii, pe lângă cele două lăcașuri de cult și o capelă mortuară, s-a ridicat o nouă clădire destinată atât lucrărilor administrative ale parohiei cât și altor proiecte filantropice.

Dacă cele două mari proiecte ale parohiei, construirea așezământului pentru bătrâni și cea a clinicii ortodoxe, mai cer câțiva ani de așteptare și muncă, în perioada imediat următoare se dorește finalizarea picturii noului lăcaș de cult și pregătirea bisericii pentru târnosire.

Atunci când întâlnești oameni cu atâta voință și putere de muncă, când vezi că lucruri aparent imposibile devin, în cele din urmă, realitate, nu poți decât să le urmezi exemplul.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…