Credinciosii si enoriasii au participat aseara la slujba Vecerniei cu Litie, oficiata incepand cu ora 17.00.
Pentru cei care vor sa o viziteze, bisericuta este astazi ascunsa in spatele blocurilor masive de pe Bulevardul Independentei. A fost construita pe locul unui sfant locas vechi din lemn, intre anii 1750-1761. Vechea biserica a fost ctitorita de marele vornic Solomon Barladeanu si voievodul moldovean Istrate Dabija. Biserica actuala reprezinta prototipul bine conservat al unei intregi serii de biserici orasenesti, care imbina elemente decorative specifice barocului constantinopolitan si clasicismului de inspiratie ruseasca. In Iasi, seria este ilustrata de Catedrala Mitropolitana veche, bisericile Curelari si Talpalari. Toate elementele decorative de la biserica Sfintii Teodori, imbinate intr-o unitate armonica, inscriu acest edificiu intre monumentele cele mai interesante ale sec. al XVIII. Iconostasul bisericii are icoane din trei epoci diferite. Se remarca insa icoanele imparatesti si icoana hramului, reprezentandu-i pe Sfintii Teodori, icoane pictate in 1665. Aceste icoane provin de la vechea biserica a lui Solomon Barladeanu. Parintele paroh Teodor Mera a declarat ca in patrimoniul bisericii se afla obiecte de cult de o valoare deosebita. La slujba Vecerniei a fost sfintita o noua icoana cu Sfintii Teodori, de o dimensiune impresionanta.