La sediul de implementare a proiectului „Implicarea clerului și a membrilor comunităților parohiale ortodoxe în dezvoltarea de proiecte sociale la nivelul Mitropoliei Banatului și Arhiepiscopiei Alba-Iuliei”, Proiect Cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013, Axa prioritară: 6 „Promovarea incluziunii sociale”, Domeniul major de intervenție: 6.2 „Îmbunătățirea accesului și a participării grupurilor vulnerabile pe piața muncii”, a avut loc Joi, 18 octombrie 2012, o nouă întâlnire a echipei de implementare cu reprezentanții tuturor partenerilor implicați în proiect: Asociația Filantropia Ortodoxă Alba Iulia, Arhiepiscopia Timișoarei, Episcopia Devei și Hunedoarei , Episcopia Caransebeșului.
Cei prezenți s-au bucurat de prezența Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, care a adresat un cuvânt de mulțumire pentru osteneala depusă și îndemn spre împlinire cu folos a activităților viitoare tuturor participanților, după cum ne informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Aradului.
Obiectivele întâlnirii țin de aspecte concrete de implementare a proiectului, discuțiile axându-se atât pe stadiul de implementare al activităților, până la momentul de față cât și pe activitățile viitoare, prevăzute a fi desfășurate până în 31 decembrie 2012, dată la care va fi finalizată implementarea proiectului.
Analizându-se obiectiv activitățile de până acum, s-a concluzionat că obiectivele propuse sunt în cea mai mare parte atinse, urmând ca activitățile viitoare să fie îndreptate îndeosebi pe consilierea și reintegrarea socială a unor beneficiari, persoane vulnerabile, dar și pe dezvoltarea unor proiecte care să permită un răspuns mai bun la problemele sociale cu care se confruntă comunitățile din județele de implementare ale proiectului.





