Considerată capodopera întregii activități a profesorului Ion Traianescu, Catedrala mitropolitană din Timișoara nu a fost singura biserică proiectată de acesta pe teritoriul țării noastre, ci au mai fost câteva: catedrala din Turda, Biserica Maica Domnului-Dudu din Craiova, respectiv bisericile Spirea Veche și Belvedere din București, acestea din urmă fiind chiar surori mai mici ale catedralei din Timișoara, întrucât arhitectura interioară și exterioară reproduce în miniatură, cu unele diferențe, planul catedralei timișorene.
Din istorie ne este îndeobște cunoscută locația din București numită Dealul Spirii. Este locul în care, cu 136 de ani înainte de începerea ridicării Bisericii Spirea Veche, compania de pompieri a lui Pavel Zăgănescu, alături de Regimentul 2 condus de Radu Golescu, s-a opus armatei otomane trimise pentru a înăbuși revoluția din Țara Românească.
Spirea Veche
Ca toponimie, dealul s-a numit mai târziu după numele bisericii de pe acel loc, construită de doctorul Spirea (Spiridon Kristofi) înainte de anul 1765, cu ajutorul rudei sale Hristofi, pe domeniul ce aparținea Mitropoliei, precum reiese din Diata ctitorului din 17 iulie 1759: ‘După aceasta, întâmplându-mi-se moartea, las cu sufletul meu (ca) să îngroape păcătoase oasele mele la sfânta biserică ce este (cu) hramul Sfântului Ierarh și făcătorului de minuni Spiridon, care biserică s-au făcut pre multă osteneala mea și a altor pravoslavnici creștini, la care și acum la sfârșitul vieții mele las sfintei biserici via și casa ce sunt acolo împrejurul sfintei biserici, iar pământul este al Sfintei Mitropolii’. Fiind mănăstire, a fost închinată de ctitorul ei ca metoc al Mitropoliei Ungrovlahiei din București. Mai târziu, pe la 1776, mitropolitul Grigorie (1760-1787) a închinat acest metoc Mănăstirii Grigoriu de la Muntele Athos. Această închinare a fost întărită și prin hrisovul lui Alexandru Ipsilanti Vodă, la anul 1777.
Mănăstirea ‘Dealul Spirea’ poseda, înainte de secularizarea averilor mănăstirești, două moșii și a dat numele său unui întreg cartier al Capitalei, suburbia Dealul Spirii. Costache Popescu, fiul lui Simion Popescu, a dat bisericii moșia Stăneasca din județul Dâmbovița, cu condiția ca egumenul mănăstirii să îngrijească și biserica de pe această moșie și să se oficieze serviciul divin cu preot și cu cele necesare, spre pomenirea lui și a neamului său. În Biserica Dealul Spirii se făcea pe atunci și jurământul militarilor. Biserica veche a fost înlocuită în anul 1921 cu una mai mare. Arhitectul Bisericii ‘Sfântul Spiridon’ – ‘Spirea Veche’, profesorul Ion D. Traianescu, a conceput un plan basilical în cruce greacă înscrisă, delimitat de stâlpi puternici din beton armat, cu secțiunea de circa 1 metru, iar absidele laterale erau de plan rectangular. Alți stâlpi din beton armat descriau planul masivului turn-clopotniță cu foișor, aflat în capătul vestic al bisericii, deasupra intrării. Între toți acești stâlpi erau mari panouri din cărămidă masivă, întreaga structură fiind acoperită la exterior cu cărămidă aparentă smălțuită. Acoperișul turlelor era de asemenea din țiglă smălțuită. După unii martori ai vremii, lăcașul de cult avea aspect de cetate (Constantin Simionescu, ‘București: biserici, mănăstiri, lăcașuri sfinte’, Editura INTACT, București, 1995, p. 139). Ca și întreg, arhitectura acestei biserici semăna într-o proporție covârșitoare cu catedrala din Timișoara.
Biserica va rămâne un simbol al Bucureștilor vechi și al cartierului Uranus, până în anul 1984, când planul de sistematizare pentru viitoarea Casă a Poporului a prevăzut demolarea întregului cartier, incluzând mai multe biserici, printre care și Spirea Veche. La 27 aprilie 1984 a căzut și Biserica Spirea Veche. Conform martorilor, la dărâmare a trebuit dinamitată de mai multe ori, deoarece era printre primele biserici la a cărei structură de rezistență se folosise beton armat. Era amplasată în sud-vestul actualului Palat al Parlamentului. Ce s-a mai salvat după demolarea acestei biserici: câteva vitralii, stranele și icoana de hram a Sfântului Spiridon, a fost adăpostit la Biserica Lucaci – Sfântul Stelian din București. În vara aceluiași an a fost dărâmată și Biserica Izvorul Tămăduirii din același cartier. După ce altarele au fost distruse, iar Dealul Arsenalului (Spirii) a fost nivelat suficient de mult până a devenit câmp, s-a început construirea Casei Poporului. Dealul Spirii este cunoscut în prezent ca fiind amplasamentul Palatului Parlamentului, piatra de temelie a acestui edificiu fiind pusă în iunie 1984.
După mai mulți ani, ca o reparație morală, Catedrala Mântuirii Neamului, a cărei piatră de temelie s-a pus de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în anul 2007, se va construi pe fostul deal al Arsenalului (Spirii), lângă Palatul Parlamentului, pe locul în care odinioară exista cartierul cu mai multe biserici vechi, printre care și cea proiectată de Ion Traianescu, numită Spirea Veche.
Biserica Belvedere din București
Parohia Belvedere din Capitală a luat ființă în anul 1929 și are hramurile Sfinții Apostoli Petru și Pavel – 29 iunie și Sfânta Mare Muceniță Ecaterina – 25 noiembrie. Biserica Belvedere a fost construită între anii 1934 și 1940, după planurile arhitectului Ion Traianescu.
Piatra de temelie a bisericii a fost pusă la 25 octombrie 1934 de către primul patriarh al României, dr. Miron Cristea, în prezența membrilor conducerii manufacturii tutunului, a Căilor Ferate Române și a multor credincioși. Lucrările de construcție au fost finalizate în anul 1940, cu excepția mobilierului, catapetesmei, picturii și dotărilor interioare.
Inițiatorul construirii bisericii și a tuturor proiectelor sociale și activităților religioase a fost preotul Petre Șerpe. Rămas văduv, acesta s-a călugărit – primind numele Pavel – și a fost ales de patriarhul Nicodim Munteanu în postul de arhiereu-vicar la Patriarhie, cu titulatura Ploieșteanul. Numai că venirea comuniștilor la putere a determinat printre altele și pensionarea tuturor arhiereilor fără eparhie, unul dintre aceștia fiind și arhiereul Pavel Ploieșteanul. A trecut la cele veșnice în anul 1978, fiind înmormântat în gropnița de sub altarul Bisericii Belvedere din București.
Biserica Belvedere, deși nu foarte mare ca spațiu, are un aspect monumental, iar ca structură arhitectonică se aseamănă foarte mult cu catedrala din Timișoara, fapt pentru care este considerată sora mai mică a acesteia, amândouă fiind proiectate de același valoros arhitect. Prin frumusețea sa deosebită și prin structura arhitectonică, Biserica Belvedere este considerată unicat în București. Catedrala din Timișoara, Biserica ‘Sfântul Elefterie’ din București și Biserica Belvedere au fost apreciate cândva ca ‘opere de arhitectură foarte rare’ (prof. Grigore Ionescu, ‘Arhitectura pe teritoriul României’, Editura Academiei Române, București, 1982, p. 580).
Lucrările de pictură au fost începute în anul 1965 în stil neobizantin și el-greco de către pictorul Dimitrie Hornung, dar nu au fost finalizate din cauza îmbolnăvirii și decesului acestuia. Încercări de continuare a pictării bisericii au mai existat, în perioade diferite, dar aceasta nu s-a finalizat până acum. La demisol biserica dispune de un spațiu generos unde s-au amenajat un paraclis și o cantină, folosite la desfășurarea unor activități religioase, culturale și social-filantropice. Începând din toamna anului 2004 se desfășoară ample lucrări de reparație și restaurare ale sfântului lăcaș, sub coordonarea vrednicului preot paroh Liviu Popa.
