Boboteaza la Mănăstirea Putna

De praznicul Botezului Domnului, sute de credincioși bucovineni și-au îndreptat pașii spre Mănăstirea Putna pentru a participa la slujba de Bobotează oficiată de părintele stareț Melchisedec Velnic, alături de un impresionant sobor de preoți și diaconi. După slujba Sfintei Liturghii a Sfântului Vasile cel Mare oficiată în Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, întreg soborul preoților slujitori a ieșit în curtea așezării monahale, unde, în glasul clopotelor și a troparelor specifice praznicului Botezului Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos și în fața unei frumoase cruci de gheață, a fost săvârșită slujba Aghesmei celei mari. La final, potrivit mmb.ro, părintele stareț a ținut un cuvânt de învățătură, după care toți cei prezenți au fost stropiți cu apă sfințită. În continuare, vă invităm să urmăriți o frumoasă galerie foto, ce surprinde pas cu pas, atmosfera de la marea sărbătoare de la mănăstirea suceveană.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…