Părintele Alexander Schmemann a interpretat în dese rânduri conținutul Sfintelor Taine, încercând să readucă în inimile și mințile credincioșilor valoarea esențială a acestora pentru viața creștină. În mod paradoxal, pericolul secularizării nu este principala piedică în calea creștinului de astăzi, ci propria sa percepție legată de felul cum acționează harul Duhului Sfânt prin slujbele liturgice. Slujba Botezului, deși considerată capitală pentru începerea vieții creștine, nu mai este interpretată ca având un rol determinant asupra întregii existențe a credinciosului. Momentul Botezului începe să semene astăzi mai mult cu o simplă amintire plăcută din trecut, fără nici o rezonanță pentru clipa prezentă. Este însă această percepție cea corectă și, implicit, adevărată?
În mod sigur, această percepție nu este corectă și nici adevărată, dar este împărtășită de mulți creștini. Lipsa de interes pentru slujbele liturgice afectează și multe comunități ortodoxe din estul Europei, nu doar din Occidentul secularizat. Din păcate, sunt numeroase persoane care trăiesc viața liturgică ‘la distanță’, confundând-o cu o simplă rugăciune personală, efectuată în grabă. În același timp, sunt suficienți credincioși care, deși participă la serviciile liturgice în mod regulat, își petrec existența bisericească într-o inerție care nu este deloc benefică. Un creștin are nevoie de o cunoaștere mai avansată a lucrării liturgice la care ia parte. Din nefericire, observăm că majoritatea Sfintelor Taine sunt privite cu o relativă ignoranță criticată aspru de Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție. Taina Botezului nu constituie o excepție. Pentru multe persoane, ea se reduce la 40 de minute petrecute în biserică, fără o minimă înțelegere a actului liturgic, și la câteva ore de bucurie individuală la praznicul petrecut ulterior. Trebuie să remarcăm din start că Taina Botezului este nu doar una administrată individual, ci cuprinde totodată o reală lucrare a comunității, care se roagă pentru primirea noului membru creștin, precum și pentru desăvârșirea acestuia în noua viață pe care urmează să o trăiască alături de Hristos. Acest aspect însă lipsește din viața liturgică a comunității creștine actuale. Părintele Schmemann are dreptate atunci când afirmă că ne confruntăm cu o absență a Botezului din viața noastră. ‘Spunând foarte simplu, Botezul este absent din viața noastră. Desigur, este încă acceptat de către toți ca o necesitate evidentă. Nu este combătut, nici chiar pus la îndoială. Este săvârșit în permanență în bisericile noastre. Este, cu alte cuvinte, ‘luat ca atare’. În ciuda acestui fapt, îndrăznesc să spun că într-un sens foarte concret, el rămâne absent și că această ‘absență’ este astăzi cauza multor tragedii din Biserică.’ Taina Botezului devine un simplu punct pe agenda părinților copilului care trebuie încreștinat. Dezinteresul evident al majorității creștinilor pentru înțelesurile adânci ale Tainei împiedică conlucrarea harurilor primite la Botez cu mintea și inima noilor convertiți. Botezul este eficient ca Taină, dar efectul său pe termen lung este afectat de mentalitatea secularizată a creștinilor, care evită participarea liturgică și, implicit, o stagnează și pe cea a propriilor copii.
Sensul pierdut al Botezului
Dacă în țările cu o tradiție ortodoxă solidă Taina Botezului poate fi interpretată într-un mod adecvat, iar creștinii pot fi catehizați într-un mod corespunzător, în Occident orice comunitate creștină resimte efectele secularizării. Acest fenomen se observă și în teologia academică, preocupată mai mult de scheme raționale și cu un considerent practic, dar care ignoră în mod clar tradiția patristică și sensurile adânci ale cărților Sfintei Scripturi. De aceea, părintele Schmemann critică destul de aspru această tendință manifestată inclusiv la adresa Tainei Botezului și prin care se pierde în mod concret înțelesul esențial al actului liturgic. ‘În aceste manuale, Botezul este definit aproape exclusiv ca fiind ‘îndepărtarea’ păcatului originar și dobândirea harului, ambele acte fiind ‘necesare’ într-un sens juridic al cuvântului, pentru mântuire. Dar Botezul ca taină a regenerării, ca o re-creare, ca Paște personal și Cincizecime personală a omului, ca integrare în laos, poporul lui Dumnezeu, ca ‘trecere’ de la viața veche la cea nouă și, în sfârșit, ca o epifanie a Împărăției lui Dumnezeu: toate aceste înțelesuri fac această taină centrală și esențială pentru spiritualitatea și experiența creștină primară. Ele sunt practic ignorate tocmai pentru că nu se potrivesc în cadrul legalist adoptat din Apus.’ O Taină lipsită de orice interpretare rămâne necunoscută persoanelor care participă la ea, în timp ce o interpretare eronată a acesteia poate produce un efect negativ chiar mai mare. Un creștin va pierde inevitabil sensurile ascunse ale Tainelor, dacă nu participă în mod regulat la serviciul liturgic. Cu toate acestea, remarcăm astăzi că mulți creștini suferă de o absență a simțului liturgic, deși ei încearcă să ia parte des la Sfintele Taine. Numeroase persoane nu sunt catehizate corespunzător, iar altele ignoră în mod voit sfaturile preoților și ale consilierilor din parohia respectivă. În aceste condiții, părintele Alexander Schmemann poate spune că, în zilele noastre, cei mai mari vinovați pentru pierderea perceperii sensului adânc al Tainelor suntem chiar noi înșine. Taina Botezului nu s-a schimbat aproape deloc de veacuri întregi. Noi nu mai suntem la măsura celor care au trăit înaintea noastră. ‘Dacă studiul nostru despre Botez descoperă o discrepanță între trecut și prezent, aceasta arată, sperăm, că discrepanța nu se datorează, așa cum cred mulți astăzi, nici transformării radicale a omului, nici inutilității ideilor vechi considerate perimate pentru omul modern, ci abandonării progresive de către creștinii înșiși a propriilor tradiții, a concepției despre lume, care reieșea din credința lor și era exprimată în cult.’ Părintele Schmemann ne îndeamnă, cu alte cuvinte, să ne întoarcem la sensurile pierdute și să recuperăm conștiința propriei credințe așa cum este ea de fapt: unită cu persoana divino-umană a lui Hristos.
Legătura dintre Botez și Euharistie
Remarcam anterior că astăzi comunitatea creștină a pierdut două dimensiuni esențiale: participarea adecvată la Sfintele Taine și perceperea corectă a sensurilor acestora. Părintele Schmemann consideră că Taina Botezului a început să fie marginalizată încă de la separarea ei de Taina Euharistiei. Vă veți întreba pe bună dreptate cum este acest lucru posibil, atât timp cât orice prunc care a fost botezat este și împărtășit după terminarea încreștinării sale. Părintele Schmemann afirmă că, în creștinismul timpuriu, Botezul făcea parte din rânduiala Sfintei Liturghii. În timpul anului bisericesc aveau loc Liturghii în cursul cărora erau botezați adulți sau copii. Taina Botezului era unită cu Sfânta Liturghie, și astfel întreaga comunitate participa la primirea unui nou membru. Practica aceasta a fost restrânsă în timp, iar catehumenii (persoane adulte care se pregăteau pentru primirea Botezului prin ascultarea catehezelor și participarea la anumite slujbe liturgice, n.r.) au beneficiat de aceste momente doar la sărbătorile importante, precum Nașterea sau Învierea Domnului. Alexander Schmemann este ferm convins că această separare totală de astăzi între Botez și slujba Sfintei Liturghii i-a determinat pe creștini să nu mai acorde acestei Taine de inițiere în viața creștină importanța cuvenită. ‘Creștinul de astăzi nu se mai pune nici pe el, nici Biserica în legătură cu Botezul. Știe, desigur, că a fost botezat și că acel Botez este o condiție necesară pentru apartenența sa la Biserică. Dar această cunoștință rămâne abstractă. (…) Botezul pentru el a încetat să mai fie o realitate permanentă și o experiență care îi luminează întreaga viață, un izvor nesecat de bucurie și speranță. Este menționat undeva pe certificatul de botez, dar cu siguranță nu în memoria sa de creștin. Iar el nu mai trăiește Paștele și Cincizecimea, Crăciunul și Boboteaza șEpifaniaț, și de fapt întreaga Liturghie a Bisericii, în legătura lor directă cu Botezul, ca realități ale căror semnificație și eficacitate în Biserică sunt împlinite în și prin Botez.’ În cursul studiului său, părintele Alexander Schmemann oferă și o schiță a unei posibile Liturghii baptismale care ar putea fi utilizată în cursul serviciului liturgic al Bisericii Ortodoxe. Cu toate acestea, soluțiile pentru rezolvarea acestei mentalități secularizate și secularizante nu rezidă într-o simplă atașare a slujbei Botezului de cea a Sfintei Liturghii.
Reîntoarcerea la dimensiunea primară a cultului
Învățătură, experiență liturgică, efort spiritual. Aceste trei elemente constituie, din punctul de vedere al teologului rus, pilonii recuperării sensului pierdut al Botezului. Unitatea învățăturii creștine trebuie restaurată, deoarece în momentul de față disciplinele teologice consacrate în secolele trecute au început să existe într-un mod separat una de cealaltă. Fără o conlucrare reciprocă a acestora, se poate ajunge la situația curioasă în care, liturgic, Botezul are o anumită semnificație și importanță, iar din punct de vedere dogmatic și ascetic, lucrurile reflectă o altă realitate. Segmentarea disciplinelor teologice este necesară, dar doar în cadrul în care există o păstrare a unității învățăturii creștine. Experiența liturgică este și ea importantă pentru că ne oferă posibilitatea de a trăi în mod concret aspectele mântuitoare prezente în Sfintele Taine. Alexander Schmemann avertizează însă că, pentru a putea gusta din acestea, este necesară și o reîntoarcere la tâlcuirile Sfinților Părinți și la dimensiunea scripturistică a cultului. Cel de-al treilea aspect subliniat de teologul rus este efortul spiritual. Spiritualitatea ortodoxă bazată pe moștenirea oferită de Sfânta Tradiție trebuie urmărită cu atenție, având în vedere că în jurul nostru găsim tot mai multe surogate spirituale cu pretenții de autoritate indiscutabilă. În esență însă, a devenit ‘evident că nici una dintre aceste recuperări – teologică, liturgică, spirituală – nu poate fi imediată, doar rod al unor reforme și ajustări exterioare. Avem nevoie de mult studiu răbdător, de multă grijă pastorală și de multă iubire. Și, mai presus de toate, avem nevoie de o aprofundare a conștiinței Bisericii noastre, a minții înseși a Bisericii, de o sete și o foame după ‘apa cea vie’. Dar sunt absolut convins că o asemenea recuperare este nu numai necesară și posibilă, ci și că doar în ea, doar printr-o ‘redescoperire’ comună a înțelesului adevărat al Botezului, al deplinătății, frumuseții, puterii și bucuriei lui, putem să ne transformăm credința în ‘biruința care a biruit lumea’ (1 In. 5:4). Răbdarea și iubirea sunt singurele căi care ne pot conduce la redescoperirea frumuseții Sfintelor Taine și a comorilor de înțelesuri pe care acestea le aduc cu sine.
Reprezentant al sintezei neopatristice
Părintele Alexander Schmemann s-a născut pe data de 13 septembrie 1921, în Tallinn, capitala Estoniei.
A plecat încă din copilărie, împreună cu familia, la Paris. Aici și-a desăvârșit studiile universitare la faimosul Institut Ortodox ‘Saint-Serge’. Tot la Paris o cunoaște pe viitoarea sa soție, Juliana Onorguine, iar la un an de la căsătorie este hirotonit preot. Începând cu 1951, părintele Schmemann decide să plece împreună cu familia sa în SUA, pentru a ocupa un post de lector la Saint Vladimirâs Seminary din New York. Din 1962 este numit decan, funcție pe care o va îndeplini până la moartea sa petrecută în 1983. Părintele Alexander Schmemann poate fi considerat un reprezentant important al curentului de sinteză neopatristică, creat de teologul George Florovsky, cum se remarcă în prefața lucrării ‘Din apă și din Duh’: părintele Schmemann constată captivitatea gândirii teologice ortodoxe în tiparele occidentale, care au dus la pseudomorfoze periculoase. Fărâmițarea din curriculum academic între diversele discipline teologice a produs, din păcate, îndepărtarea de la viziunea integrală a Bisericii primare și a Părinților. Părintele Schmemann încearcă de aceea recuperarea vieții bisericești de la începuturi, când cultul era expresia directă a învățăturii, fără osificări în formule scolastice. Marea Taină de inițiere în viața creștină, Sfântul Botez, urmată de Taina Mirungerii, devine astfel un exemplu pentru programul de redescoperire a legăturii dintre Scriptură, Sfinți Părinți și cult.(Articol publicat în săptămânalul ‘Lumina de Duminică’ din data de 3 aprilie 2011)
