Bucuria cinstirii ocrotitorului bisericii ștefaniene din Hârlău

Biserica voievodală ștefaniană din Hârlău, cu o existență multiseculară (1492), și-a cinstit în ziua de 23 aprilie 2012 ocrotitorul, pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, informează Ziarul Lumina, Ediția de Moldova.

Acest sfânt mare mucenic este și ocrotitorul Hârlăului, de aceea, la bucuria parohiei au fost părtași locuitori din tot orașul. Sâmbătă, 21 aprilie, de la ora 17:00, a avut loc sfințirea noii troițe, așezată în mijlocul orașului Hârlău. Programul liturgic al hramului Bisericii ‘Sfântul Gheorghe’ din Hârlău a început cu slujba Vecerniei, în seara zilei de 22 aprilie. Cuvântul de învățătură a fost rostit de pr. Dumitru Păduraru, redactor-colaborator al postului Radio TRINITAS al Patriarhiei Române.

La final, credincioșii au primit o iconiță cu Sfântul Gheorghe și un pachet cu alimente. În ziua hramului s-au oficiat Utrenia, Acatistul, Sfânta Liturghie și Parastasul pentru ctitorii bisericii. La Sfânta Liturghie și la pomenirea ctitorilor, viețuitorilor și ostenitorilor orașului adormiți întru Domnul, au fost prezente și autoritățile publice locale. Credincioșii prezenți au participat la o agapă frățească, susținută de autoritatea publică locală și de credincioșii parohiei.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…