Bucuria creștinilor ortodocși de ziua lor

La Biserica Icoanei din București a avut loc ieri, cu prilejul Duminicii Ortodoxiei, a IV-a ediție a pelerinajului ‘Lumina Ortodoxiei: Icoana – fereastră spre Dumnezeu’, informează „Ziarul Lumina”. Sărbătoarea biruinței asupra iconoclasmului prăznuită în sectorul 2 al Capitalei a fost binecuvântată anul acesta de Preasfințitul Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal. Credincioșii prezenți s-au închinat și la icoana făcătoare de minuni de la Mănăstirea Ghighiu, iar în finalul procesiunii, la intrarea în parc s-a citit rugăciunea pentru sfințirea icoanelor.

Cântări duhovnicești înălțate spre cer în bătăi de toacă, preoți și credincioși cu icoane în mâini, cântând bucuria triumfului Ortodoxiei, mireasmă de tămâie binecuvântată și cuvântări festive despre cinstirea icoanelor. Așa s-a desfășurat sărbătoarea Ortodoxiei în Capitală. Credincioșii s-au strâns, cu mic, cu mare, pentru a da mărturie despre credința ortodoxă și pentru a-și arăta evlavia față de sfintele icoane, care le împodobesc casele și sufletele. Anul acesta, sărbătoarea Ortodoxiei și a sfintelor icoane a început la Biserica Icoanei de sâmbătă, 12 martie, cu slujba Vecerniei, săvârșită de Preasfințitul Varlaam Ploieșteanul. Cântările de la strană, rugăciunile preoților și evlavia credincioșilor, toate s-au îndreptat către icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, dăruită de Sfântul domnitor Constantin Brâncoveanu, icoană care a dat numele bisericii și, mai apoi, chiar și al întregului cartier bucureștean. Pentru bucuria și mângâierea credincioșilor, a fost adusă, de la Mănăstirea Ghighiu, și icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, ‘Siriaca’.

După ce s-a terminat slujba, credincioșii și preoții au ieșit în taina nopții cu lumânări aprinse pentru a merge în tradiționala procesiune, numită ‘Lumina Ortodoxiei’. Doi tineri au luat pe brațe icoana Maicii Domnului ‘Siriaca’, purtând-o cu evlavie în fruntea convoiului, urmați de alți tineri care, într-o ordine desăvârșită, purtau cruci, ripide, steaguri și sfinte icoane. Preoții îmbrăcați în veșminte de sărbătoare, străjuiți din ambele părți, de militari îmbrăcați în uniforme de gală, cu făclii aprinse, au cântat imnele Ortodoxiei. Arhiereul venea în urma tuturor, înconjurat de mulțimea credincioșilor, cu fețele luminate de bucurie și de lumina lumânărilor pe care le purtau în mâini cu delicatețe. La fiecare ‘răscruce de drumuri’, alaiul se oprea pentru a înălța ectenii și rugăciuni, după care își relua pelerinajul pe străzile înguste ale cartierului. În Parcul Grădina Icoanei, toți s-au oprit pentru cuvântul de învățătură al ierarhului.

Proclamarea biruinței asupra tuturor ereziilor

De pe un podium special amenajat, Preasfințitul Episcop Varlaam Ploieșteanul a explicat credincioșilor prezenți semnificațiile evenimentului sărbătorit în Duminica Ortodoxiei. ‘Comemorăm un eveniment care a avut loc cu multă vreme în urmă, în anul 843, când într-o zi de 11 martie, care în anul respectiv a căzut chiar în prima duminică a Postului Mare, a fost proclamată biruința Ortodoxiei asupra tuturor ereziilor, prin Synodiconul sau documentul pe care l-au alcătuit Sfinții Părinți care au participat la Sinodul VII Ecumenic, ce a pus capăt celei de-a doua faze a luptei împotriva icoanelor’, a spus Preasfinția Sa.

La eveniment a fost prezent și Neculai Onțanu, primarul sectorului 2, care a subliniat importanța organizării unor astfel de evenimente pentru promovarea valorilor creștine și a propus un moment de reculegere pentru cei care și-au pierdut viața în urma cutremurului devastator, din Japonia. La final, părintele Ioan Popescu, parohul Bisericii Icoanei, a mulțumit credincioșilor pentru participare și domnului primar Neculai Onțanu pentru sprijinul pe care l-a acordat în organizarea anuală a acestei procesiuni.

Liturghie arhierească

Ieri, Sfânta Liturghie de la Biserica Icoanei a fost săvârșită de Preasfințitul Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriahal, înconjurat de un ales sobor de preoți și diaconi.

După citirea Sfintei Evanghelii, Preasfințitul Varlaam a rostit un cuvânt de învățătură în care a explicat înțelesurile duhovnicești ale pericopei citite, arătând cum Apostolii au ajuns să-l cunoască pe Mântuitorul ca Fiul lui Dumnezeu și în ce condiții putem și noi să facem mărturisirea Apostolului Natanael, consemnată în Evanghelie: ‘Rabi tu ești Fiul lui Dumnezeu, Tu ești Împăratul lui Israel’.

‘Pentru a-L cunoaște pe Dumnezeu ne trebuie o inimă curată, un suflet spălat de întinăciunea păcatelor și a patimilor, o minte luminată și transfigurată de prezența Duhului Sfânt prin rugăciune, eliberată de grijile lumii acesteia. Numai așa, cu adevărat, putem percepe pe Iisus Fiul Mariei ca fiind Iisus Fiul lui Dumnezeu, Împăratul lui Israel, al Noului Israel, adică a celor care cred în El și mărturisesc că El este ‘Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut iar nu făcut’. Înțelegem din Evanghelia de astăzi că nu întotdeauna rațiunea ne ajută în mod suficient să înțelegem această taină a întrupării Măntuitorului Iisus Hristos, care este piatra de temelie a credinței noastre’, a spus PS Varlaam.

Preasfinția Sa a subliniat că în această duminică ne întrebăm ce este Ortodoxia, iar traducând cuvântul din limba greacă, aflăm că este credința cea dreaptă fundamentată pe acest adevăr pe care, înainte de a-l mărturisi Petru în orașul Cezareea, l-a mărturisit Sfântul Natanael în Evanghelia de astăzi: ‘Rabi tu ești Hristos Fiul lui Dumnezeu, Tu ești Împăratul lui Israel’. ‘Pe piatra acestei credințe stă Biserica dreptmăritoare, adică Biserica ce ne învață drept cuvântul adevărului, Biserica Ortodoxă. De aceea și Sfântul Apostol Pavel spune că cei care Îl recunosc pe Hristos ca Domn și ca Fiul lui Dumnezeu, aceia se mântuiesc’, a mai spus Preasfințitul Varlaam Ploieșteanul.

Procesiune, sfințirea icoanelor și recital de cântări religioase

După Sfânta Liturghie, a avut loc procesiunea cu icoane, care a fost deschisă de Sfânta Cruce, urmată de toacă, steaguri, icoanele împărătești purtate pe baldachin, icoana făcătoare de minuni, vindecătoare de boli și izgonitoare de duhuri rele a Maicii Domnului de la Mănăstirea Ghighiu, numită și Maica Domnului Siriaca, urmate de alaiul condus de Preasfințitul Varlaam Ploieșteanul și format dintr-un numeros sobor de preoți din Protoieria II Capitală și mii de credincioși de la parohiile bucureștene, flancați de militari îmbrăcați în uniformă de gală. În timpul procesiunii, pelerinii au înconjurat Parcul Grădina Icoanei cântând Troparul Ortodoxiei sau cântările ‘Cu noi este Dumnezeu’, ‘Doamne al puterilor’ și ‘Apărătoare Doamnă’, pentru ‘a mărturisi Ortodoxia’, după cu a spus Jana Nițu, care participă în fiecare an la procesiunea din Duminica Ortodoxiei. Înainte de intrarea în Parcul Grădina Icoanei, PS Varlaam a săvârșit slujba sfințirii icoanelor. A urmat un recital de cântări religioase susținut de Corala academică ‘Divina Armonie’, dirijată de maestrul Marius Cristian Firca. După recital, PS Episcop-vicar Varlaam a evidențiat că anul acesta primăvara a sosit în Duminica Ortodoxiei. ‘Este un lucru cert că în inima celor care păstrează dreapta credință, în sufletul celui în care doar Dumnezeu este odorul cel mai prețios și umple spațiul cel mai mult este o veșnică primăvară. Primăvara, căldura și lumina din sufletele celor cu adevărat credincioși este Iisus Hristos, Soarele dreptății, Care a venit ca lumea să aibă viață, și să o aibă din belșug’, a spus Preasfinția Sa.

Omul poate deveni icoană a Preasfintei Treimi

În continuare, Preasfinția Sa a făcut o incursiune în istoria Bisericii Ortodoxe și a prezentat contextul istoric al luptelor duse împotriva icoanelor. ‘Pelerinajul pe care îl comemorăm astăzi nu este un pelerinaj de mulțumire sau de recunoștință pentru victoria asupra păgânilor sau pentru ajutorul dat de Dumnezeu în vreme de secetă, de potop sau altă calamitate naturală. Oamenii au ieșit în data de 11 martie 843 cu icoanele în brațe pentru a cinsti victoria împotriva celor care au vrut, vreme de 120 de ani, să distrugă icoanele’, a arătat PS Varlaam. Icoanele sunt vechi de când Biserica, iar Dumnezeu, Cel în Treime închinat, L-a creat pe om după chipul Său, de aceea Sfinții Părinți spun că omul credincios, cel care și-a făcut mintea tron al Preasfintei Treimi și inima așternut picioarelor Sfintei Treimi, este o icoană a Preasfintei Treimi. ‘Biserica dreptmăritoare a practicat cinstirea icoanelor dintotdeauna pentru că dumnezeirea cea de neatins, de negândit, de necuprins cu mintea S-a lăsat văzută în Hristos Fiul lui Dumnezeu, Fiul Omului. În persoana Fiului Său, Dumnezeu a coborât în vecinătatea noastră pentru a vindeca bolile noastre, pentru a aduce lumină și bucurie, dar mai ales pentru a ne aduce iertare de păcate prin moartea Sa, plătind prețul păcatului lui Adam, pedepsit cu moartea, iar prin Învierea Sa făcându-Se începătură a tuturor celor care vor crede în dumnezeirea lui și vor mărturisi Învierea lui din morți. De aceea, duminica aceasta, când comemorăm pelerinajul din 843 de la Constantinopol, cinstim în chip deosebit icoanele, le purtăm pe străzi, le sfințim și ne rugăm lui Dumnezeu ca ele să fie pentru noi ferestre către Dumnezeu. Privind la chipurile sfinților, să ne gândim la virtuțile lor, să ne gândim la Împărăția la care ei au fost chemați, să nădăjduim că vom moșteni și noi viața cea veșnică în Împărăția unde luminează nu soarele acesta trecător, ci Iisus Hristos, Soarele dreptății’, a subliniat Preasfinția Sa.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…