La 11 februarie 2014 când Biserica Ortodoxă a sărbătorit-o pe Sfânta Teodora Împărăteasa, biserica Schitului Mironești și-a sărbătorit cel de-al doilea hram. Cu acest prilej, în mijlocul obștii monahale s-a aflat Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului. Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârșită în biserica schitului de părintele Arhim. Mihail Muscariu, Exarh Cultural și Stareț al Mănăstirii Comana.
În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, a vorbit despre viața Sfintei Teodora Împărăteasa de numele căreia se leagă restaurarea definitivă a cultului icoanelor.
La final, Preasfințitul Părinte Episcop Ambrozie i-a binecuvântat pe toți cei prezenți, adresând, totodată, felicitări monahiei Teodora Marinescu, egumena schitului, cu prilejul zilei onomastice.
Sfântul locaș din localitatea Mironești a fost ridicat în anul 1669, de către domnița Ilinca Cantacuzino, fiica domnitorului Radu Șerban, împreună cu fiii săi Constantin și Mihai, pe ruinele altei biserici vechi care fusese ctitorită de Domnitorul Neagoe Basarab și soția sa Anca din Coiani (vechea denumire a localității Mironești).





