Bucurie duhovnicească pe Calea Sfinților

Pelerinajul „Calea Sfinților” a adunat aseară mii de ieșeni și pelerini veniți la hramul Sfintei Cuvioase Parascheva. Oamenii s-au rugat pentru ca Ocrotitoarea Moldovei să aducă, prin mijlocirea ei, mai multă pace în lume.

Pe tot parcursul procesiunii cu moaștele Sfinților Parascheva și Simeon s-au intonat tropare și alte cântări religioase. De asemenea, la „Calea Sfinților” a fost purtată și icoana Maicii Domnului „Prodromița” de la paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului. La final, moaștele celor doi sfinți au fost așezate din nou în baldachinul din apropierea Catedralei mitropolitane din Iași.

Centrul orașului Iași a fost, timp de câteva ore, inundat de lumina lumânărilor purtate de preoții și credincioșii care au mers în Pelerinajul „Calea Sfinților”. Tradiționala procesiune a pornit de la Catedrala mitropolitană din Iași și a fost condusă de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, informează „Ziarul Lumina”.

Au mai participat Preasfințitul Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar Patriarhal, și PS Calinic Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor. Sfintele moaște, împreună cu icoana „Prodromița”, au fost purtate pe strada Cuza Vodă, apoi s-a ajuns în fața Bisericii „Sfântul Sava”. După ce s-a rostit o ectenie, traseul a continuat spre Mănăstirea „Sfinții Trei Ierarhi”, apoi alaiul s-a îndreptat spre Catedrala mitropolitană din Iași. „Pelerinajul este o bucurie trăită intens, în comuniune umană și în împreună-deplasare. El este o deplasare spațială, sau poate fi o deplasare sufletească, de la cele pământești către cele spirituale, înalte, către cele ale împărăției lui Dumnezeu. Pelerinajul este un bun prilej de comuniune umană și de bucurie duhovnicească. Această cale a sfinților nu este calea noastră, ci este calea pe care călătoresc anul acesta Sfânta Parascheva împreună cu Sfântul Simeon din Muntele Minunat. De asemenea, acest pelerinaj a fost pus și sub ocrotirea Maicii Domnului, prin faptul că am avut bucuria de a avea în preajma noastră icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului «Prodromița», de care se leagă adânc istoria spiritualității ieșene”, a spus pr. Mihai Mărgineanu, de la parohia Toma Cozma din Iași, prezent la Pelerinajul „Calea Sfinților”.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…