Bursă a locurilor de muncă pentru deținuții din penitenciarul Aiud

Asociația Filantropia Ortodoxă Alba Iulia și Penitenciarul Aiud organizează vineri, 29 noiembrie, o bursă a locurilor de muncă pentru persoanele private de libertate. Bursa se va desfășura în incinta Penitenciarului Aiud și este organizată în cadrul proiectului „Tranziția spre libertate prin Centre Regionale de Incluziune Socială”. La acțiune vor participa peste 50 de persoane private de libertate interesate de oportunitățile de muncă existente la ora actuală, 10 angajatori din județul Alba, din domenii diverse de activitate, și reprezentanți ai Agenției Județene de Ocupare a Forței de Muncă Alba, după cum aflăm de la Biroul de Presă al Asociației Filantropia Ortodoxă Alba Iulia.

Bursa reprezintă primul contact al deținutului care urmează să fie eliberat din penitenciar, cu un angajator. Acțiunea are ca scop sensibilizarea potențialilor angajatori și a comunității referitor la situația persoanelor condamnate sau care au executat pedepse privative de libertate. Se urmărește de asemenea stimularea participării persoanelor private de libertate la viața economică și la viața în comunitate, atenuarea factorilor de risc ce conduc la marginalizarea și excluderea socială a persoanelor aflate în detenție sau care au executat pedepse privative de libertate, pregătirea persoanelor private de libertate în vederea susținerii unui interviu de angajare, informare asupra locurilor de muncă și cerințelor angajatorilor.

Persoanele private de libertate participă încă din penitenciar la o serie de cursuri de calificare, iar stagiile de practică sunt realizate în ateliere de lucru organizate la nivelul penitenciarului. În prezent, un număr semnificativ de persoane private de libertate din cadrul penitenciarului Aiud lucrează în comunitate, integrarea în muncă fiind unul dintre factorii principali care contribuie la reintegrarea socială a persoanelor condamnate.

O acțiune similară a avut loc săptămâna trecută și în Penitenciarul Târgu Mureș, la bursă participând 50 de persoane private de libertate și 10 angajatori din județul Mureș.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…