În cartierul bucureștean Cotroceni, în spatele Palatului prezidențial, înconjurată de clădiri și de un teren viran pe care se vor construi alte edificii, stă semeață Capela ‘Elisabeta Doamna’, monument istoric. Ridicată la 1870 din dorința Reginei Elisabeta, bisericuța, a cărei turlă se vede timid din Șoseaua Panduri, a fost, de-a lungul timpului, închisă, distrusă de război și incendiată. Anul acesta, însă, ar putea să își deschidă din nou porțile ca paraclis universitar pentru studenții din zonă. Preotul Ștefan Țigău speră ca odată cu venirea primăverii să poată realiza prima slujbă în capelă, prima de la închiderea acesteia în 1948.
Capela a fost construită în incinta unui azil de fete, ridicat de către soții Davila. Mai exact, în 1862, Carol Davila a înființat pe Dealul Cotrocenilor, în casa soției sale Ana Davila, născută Golescu, un mic orfelinat de fete. ‘Doctorul Carol Davila strânge în anul 1861 pe copiii ce-i mai găsi, în casa lui, fu influențat și de ideea generosului mitropolit de a face începutul unui mare orfelinat’, scria Lucia Borș în articolul ‘Azilul Elena Doamna’.
La scurt timp de la înființarea orfelinatului, Elena Cuza a donat 1.000 de galbeni din avutul personal pentru construirea unei clădiri adecvate care să adăpostească elevele. Câteva luni mai târziu, la 18 iulie 1862, la rugămintea ei, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a semnat decretul de înființare a Azilului de copii orfani ‘Elena Doamna’. La 29 iulie s-a pus piatra de temelie după planurile arhitectului Benech, în cadrul unei ceremonii la care au participat Alexandru Ioan Cuza, Elena Cuza, miniștri, generali, dar și public numeros.
Azilul ‘Elena Doamna’ ajunge astfel să fie considerat drept cel mai de seamă institut de educație din țară, unde cei mai de seamă oameni erau mândri să-și crească copilele alături de orfane. În anul morții lui Carol Davila, în 1884, azilul avea secția normală froebeliană, secția normală din 6 clase, secția inferioară de menaj, trei clase pedagogice (pentru formarea învățătoarelor rurale), ateneul Elisabeta, pentru îndrumare artistică, o școală primară și o școală de țesut.
Regina Elisabeta, a doua protectoare
A doua mare protectoare a azilului a fost Regina Elisabeta. ‘Personalitatea Reginei-poete, Mama răniților, este prea cunoscută tuturor ca să mai stăruim asupra ei. Sub înalta sa ocrotire, Azilul ‘Elena Doamna’ se transformă curând într-o școală-model, dând posibilitate copiilor ce învățau acolo, prin mulțimea de secții înființate, să se dezvolte conform aptitudinilor lor. Ba pe multe din ele, elemente bune și distinse, le trimise apoi prin Germania și Franța spre a se perfecționa și folosi celor ce rămâneau în școală’, scrie Lucia Borș.
Regina Elisabeta este cea care, după primele vizite la școală, a luat inițiativa ridicării unei capele ce lipsea azilului. A lansat o listă de subscripții, înscriindu-se în fruntea acesteia cu suma de 12.000 lei și făcând apel la generozitatea femeilor românce.
Astfel, la 24 aprilie 1870, de ziua onomastică a Reginei Elisabeta, s-a ținut ceremonia punerii pietrei fundamentale a Capelei Elisabeta, în prezența Regelui Carol I și a Reginei Elisabeta, slujba fiind oficiată de mitropolitul Nifon. ‘Monitorul’ din 25 aprilie 1870 descrie astfel serbarea: ‘Azi s-a făcut ceremonia pentru punerea pietrei fundamentale a bisericii Azilului Elena. A fost o adevărată serbare pentru micile ființe care află cultura și simțăminte părintești în acest Azil. Pentru acei cari doresc dezvoltarea așezămintelor de binefacere cum și pentru acei cari se întrec a-și aduce obolul pentru ridicarea Capelei Elisabeta Doamna se vor înălța imnuri și rugi pioase chemând binecuvântarea cerului asupra fundatorilor’.
Ridicarea capelei nu s-a făcut imediat, ci în câțiva ani, pe măsură ce s-au adunat banii necesari.
În stil italian
Cu formă de pătrat, realizată în stil italian, capela are o singură turlă în mijloc. Picturile murale de pe pereți și icoanele de la catapeteasmă (care nu se mai păstrează astăzi) au fost realizate în 1874 de pictorul Gheorghe Tăttărescu, iar Karl Storck a sculptat lemnăria (stranele, catapeteasma).
După ridicarea capelei, Regina Elisabeta a mers deseori, în zilele de sărbătoare, să se roage împreună cu orfanele. Mare parte din fete susțineau corul religios, iar unele asistau pe preot la oficierea slujbei.
Până în 1948, slujbele au fost ținute de preoții de religie ai azilului.
Azilul a fost menținut până în 1948, după care în clădirile sale au funcționat Institutul Pedagogic, unele secții ale Universității București, iar în prezent, Institutul de Cercetare pentru Epurarea Apelor Reziduale. În ceea ce privește capela, scoțând religia din programa școlară, comuniștii au lăsat lăcașul de cult în paragină. Izolarea, însă, a scăpat-o de la demolare.
Din păcate, anii â90 au transformat capela în locul de întâlnire al unor grupări sataniste. Pe lângă ritualuri cu sacrificii de animale, este posibil să fie vinovați și de un incendiu care a avut loc în 2003 și care a distrus mare parte din lăcașul de cult. Monumentul istoric, construit în secolul al XIX-lea de Regina Elisabeta, a rămas atunci fără picturile originale de pe pereții interiori, fără acoperiș, iar materialele de construcții din interior au fost distruse complet.
‘Pictura a ars în momentul în care a fost distrusă turla. Mai păstrăm doar câteva fotografii cu ce era. Dar pictura de acum este nouă, realizată de un pictor așa cum se lucrează acum, nu cum picta Tăttărescu, realist’, spune preotul Ștefan Țigău.
Lucrările de reabilitare a capelei începuseră în 1999, dar incendiul a distrus tot ce se făcuse. ‘Inițiativa a aparținut patriarhului Teoctist, din câte mi-a fost povestit, la o aniversare de-a dumnealui. S-a lucrat din 1999, destul de încet, din cauză că nu au fost fonduri. Pe ce se vede acum în capelă au fost investite 27 de miliarde de lei. O parte din aceste fonduri au fost donate de enoriașii Parohiei ‘Sf. Vasile’, dar cele mai multe prin grija Ministerului Culturii și Cultelor, fiind clădire de patrimoniu’, adaugă părintele Țigău.
El povestește că sataniștii au ocupat capela după â90, dar a fost degradată și de tinerii care făceau alpinism. ‘Fiind destul de retrasă – erau în acea vreme copaci înalți în preajma ei -, oferea un teren de antrenament destul de bun. Acum copacii sunt tăiați, dar în momentul în care au fost retezați ultimii am văzut cârlige pentru corzile de agățat. Iar în ceea ce privește sataniștii, aceștia au venit și au făcut tot felul de ritualuri, care s-au văzut mai târziu pe pereți, și nu numai. Dar după ce s-au început practic lucrările de reconstrucție s-a pus și pază’, spune preotul.
Până în 2003, la momentul incendiului, se lucrase în exterior până la baza turlei, deoarece interiorul urma să fie restaurat. Din cauza incendiului însă, picturile s-au pierdut și a fost nevoie să se refacă tot interiorul. De atunci s-a lucrat în fiecare an câte puțin, în funcție de fondurile care au fost disponibile.
Acum, capela este reparată la exterior, dar în interior mai sunt destul de multe de făcut. Preotul Ștefan Țigău, care a preluat lăcașul de cult în iunie 2010, este însă optimist în ceea ce privește prima slujbă la ‘Elisabeta Doamna’. ‘Pe mine nu m-ar opri decât să am ușile de la intrare și căldură. Până am venit eu nu era făcut nici un proiect pentru căldură. Acum avem două aparate de încălzit biserica – prin grija rectoratului Universității București. Ușile sunt terminate, dar nu pot fi montate, din cauză că nu este terminată pardoseala’, completează părintele.
În ceea ce privește sfințirea lăcașului de cult, aceasta se va face mai târziu. Preotul Țigău spune că pentru realizarea sfințirii trebuie să fie realizate icoanele din catapeteasmă. ‘Noi nu le avem încă. Există un pictor contractat, care a câștigat licitația desfășurată, dar care acum are altceva de realizat și abia iarna viitoare se va putea ocupa de icoanele de pe catapeteasmă. De slujit, pot sluji până atunci, deoarece se poate face o sfeștanie. Dar sfințirea se va face mai târziu.’
Paraclis pentru studenții din căminele Leu și Panduri
La 23 februarie 2010, Permanența Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor a hotărât înființarea unui nou paraclis universitar, în cartierul Cotroceni al Capitalei. Este vorba despre Capela ‘Elisabeta Doamna’. Paraclisul universitar are ca primă activitate pastorația studenților cazați în căminele studențești Leu și Panduri. Inițial, Capela ‘Elisabeta Doamna’ servea Azilului de fete, deci practic, după mai bine de 100 de ani, se întoarce la vechiul ei scop. Sau, cum spune părintele Ștefan Țigău: ‘Istoria se repetă, dar ea lucrează lent, după alte măsuri’.
Salvată de la dărâmare
Nicolae Ceaușescu a dat ordin la un moment dat ca absolut toate clădirile din spatele Palatului Cotroceni să fie dărâmate până la limita Șoselei Panduri, iar acolo să se construiască un gard, care să împrejmuiască tot spațiul Cotroceniului. Dar pentru că atunci se începeau lucrările la Palatul Parlamentului, cel care se ocupa de lucrări i-a propus lui Nicolae Ceaușescu un gard provizoriu, pentru a se putea concentra pe realizarea unui plan cât mai bun pentru Casa Poporului. Dar gardul provizoriu a rămas până în ziua de azi și astfel a fost salvată nu numai Capela ‘Elisabeta Doamna’, ci și întregul complex de clădiri care cuprinde Căminul Panduri și Facultatea de Chimie. (Articol publicat în „Ziarul Lumina” din data de 28 februarie 2011)
