Cardinalul german Paul Augustin Mayer din Altoetting-Bavaria, cel mai in varsta de la Vatican, care in cursul vietii sale a vazut schimbandu-se noua papi, va implini pe 23 mai venerabila varsta de 95 de ani, informeaza Rompres. Cardinalul traieste retras in locuinta sa de la Vatican. S-a nascut ca fiu al unui general, pe timpul pontificatului lui Pius X, iar alegerea lui Benedict al XVI-lea ca papa ii trezeste amintiri placute, data fiind asocierea cu antecesorul actualului papa, Benedict al XV-lea, de care Mayer isi mai aminteste foarte bine. De la Pius al XI-lea, Mayer a primit chiar o binecuvantare, ca student seminarist, iar pe Ioan al XXIII-lea l-a admirat in mod special pentru inima sa mare. In 1971, papa Paul VI-lea l-a numit la congregatia pentru ordinele religioase si l-a consacrat episcop, iar Ioan Paul al II-lea l-a numit in 1985 cardinal. Mai tarziu el a fost numit la congregatia pentru cultul divin si la cea pentru disciplina sacramentelor, precum si ca presedinte al comisiei pontificale ‘Ecclesia Dei’. De curand el a fost chemat la un pranz de discutie cu papa, fiind impresionant cum de papa si-a amintit de batranul compatriot.
Factbox: Îmbătrânirea demografică în România
Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…
Filantropia Ortodoxă Huși: Campania „Împreună aducem Lumină în suflete!” a ajuns în Protopopiatul Vaslui
Angajații și voluntarii Asociației „Filantropia Ortodoxă” din Huși au pornit luni spre comunitățile selectate pentru a 3-a ediție a proiectului intitulat „Împreună aducem Lumină în suflete!”. Proiectul filantropic „Împreună aducem Lumină în suflete!” este dedicat…
Votează „Tărâmul Sfinților, Botoșani” ca destinația anului 2023
Județul Botoșani a intrat în cea mai importantă competiție de promovare a turismului intern, „Destinația Anului 2023”, la categoria „Tărâmuri cu istorie și tradiție”. Sesiunea de vot se va încheia pe 7 aprilie. Județul este…
Muzeul Satului: Parohia Apărătorii Patriei II organizează un atelier de încondeiat ouă
Parohia Apărătorii Patriei II „Sfântul Ambrozie” din București desfășoară duminică „Atelierul de încondeiat ouă” în incinta Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”. Prin acest proiect se urmărește cultivarea în rândul copiilor, a tinerilor și a…
De Ziua Academiei Române, Ioan-Aurel Pop a evocat vitregiile prin care a trecut instituția în timpul comunismului
„Academia Română a cunoscut, asemenea tuturor instituţiilor de cultură ale ţării, vitregiile regimului comunist totalitar, ale cărui ingerinţe s-au făcut simţite pe deplin”, a amintit marți Acad. Ioan-Aurel Pop, la aniversarea a 157 de ani…





