IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, inconjurat de un sobor de preoti si diaconi va oficia maine dimineata slujba de sfintire a unor noi spatii apartinind ‘Casei Diaconia’ a Mitropolia Moldovei si Bucovinei. In aceste spatii, care au fost recent amenajate, vor functiona unitati scolare nou infiintate precum ‘Centru de zi pentru copii Sf. Marina’, ‘Scoala Postliceeala pentru pedagogi de recuperare Principesa Olga Sturza’ si ‘Gradinita Buna Vestire’. Doamna Gabriela Mangirov ne-a facut o scurta prezentare a Scolii Postliceeale pentru pedagogi de recuperare ‘Principesa Olga Sturza’: ‘Persoanele care doresc sa faca parte dintre pedagogii bine pregatiti pot sa se inscrie la Casa Diaconia, unde sunt programe care sunt sustinute de Fundatia Bavaria, cu personal calificat ca personal de invatamant, dascali foarte bine pregatiti, si ei vor avea ca materii teoretice, timp de doi ani de zile, vor studia Pedagogie generala si de recuperare, Asistenta si pedagogie sociala, Psihologia dezvoltarii, Medicina generala, Psihiatrie si Drept si legislatia muncii, iar materii practice vor fi Practica si metodica educatiei spirituale, Pedagogia jocului, Educatia muzicala, Psihomotricitate, Ingrijirea persoanelor cu handicap, Notiuni de gospodarie, Educatie plastica si arterapie, Literatura pentru copii si tineret. Materii de inters general vor fi Limba romana si conversatie, Limba germana, Sociologie si optionale ce apartin domeniului de formare profesionala. Dupa acest curs de doi ani de zile se va acorda un titlu obtinut in urma absolvirii Scolii, de pedagog de recuperare, titlul recunoscut in Romania de legislatia muncii’.
Factbox: Îmbătrânirea demografică în România
Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…
Filantropia Ortodoxă Huși: Campania „Împreună aducem Lumină în suflete!” a ajuns în Protopopiatul Vaslui
Angajații și voluntarii Asociației „Filantropia Ortodoxă” din Huși au pornit luni spre comunitățile selectate pentru a 3-a ediție a proiectului intitulat „Împreună aducem Lumină în suflete!”. Proiectul filantropic „Împreună aducem Lumină în suflete!” este dedicat…
Votează „Tărâmul Sfinților, Botoșani” ca destinația anului 2023
Județul Botoșani a intrat în cea mai importantă competiție de promovare a turismului intern, „Destinația Anului 2023”, la categoria „Tărâmuri cu istorie și tradiție”. Sesiunea de vot se va încheia pe 7 aprilie. Județul este…
Muzeul Satului: Parohia Apărătorii Patriei II organizează un atelier de încondeiat ouă
Parohia Apărătorii Patriei II „Sfântul Ambrozie” din București desfășoară duminică „Atelierul de încondeiat ouă” în incinta Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”. Prin acest proiect se urmărește cultivarea în rândul copiilor, a tinerilor și a…
De Ziua Academiei Române, Ioan-Aurel Pop a evocat vitregiile prin care a trecut instituția în timpul comunismului
„Academia Română a cunoscut, asemenea tuturor instituţiilor de cultură ale ţării, vitregiile regimului comunist totalitar, ale cărui ingerinţe s-au făcut simţite pe deplin”, a amintit marți Acad. Ioan-Aurel Pop, la aniversarea a 157 de ani…





