Parohia Ortodoxă Românească din Jaca (Zsáka), aparținând Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria, va avea o nouă casă parohială.
După cum ne informează Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria, după mai multe întrevederi avute cu reprezentanți ai Secretariatului de Stat pentru Culte de la Budapesta pe tema Parohiei din Jaca (privind renovarea bisericii și rezolvarea problemei casei parohiale), obiectiv aflat de mai multă vreme pe lista Comisiei Mixte de Dialog româno-maghiar, de curând a fost semnat un contract de finanțare între Episcopia Ortodoxă Română din Ungaria și Secretariatul de Stat pentru Culte de la Budapesta, care prevede cumpărarea și amenajarea în mod corespunzător a unei noi case parohiale pentru Parohia Ortodoxă Română din Jaca, prin sprijin financiar din partea Statului Ungar. Anterior semnării acestui contract, la începutul lunii decembrie a anului trecut (11 decembrie 2013), Preasfințitul Părinte Siluan a efectuat o vizită la Jaca, pentru a cerceta împreună cu Părintele Paroh Cosmin Pop un imobil care să corespundă acestui scop și să fie rezolvată, astfel, una dintre problemele importante ale acestei Parohii Ortodoxe Românești din județul Bihorul Unguresc (Hajdú Bihar).
Ca urmare a parcurgerii acestor etape și după obținerea, potrivit contractului menționat mai sus, a primei tranșe de bani, din partea Statului Ungar, care să permită achiziționarea imobilului avut în vedere, joi, 21 martie 2013, Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, însoțit de Părintele Consilier Economic Teodor Marc și de Preotul Paroh Cosmin Pop, a avut o întâlnire de lucru în orașul Berettyóújfalu, cu Domnul Ökrös István, proprietarul imobilului menționat și Domnul Avocat Bagosy Attila, în vederea încheierii unui contract de vânzare-cumpărare.
În felul acesta, cu sprijinul Statului Ungar, Episcopia Ortodoxă Română din Ungaria a achiziționat acest imobil, care va fi amenajat corespunzător, prin anumite lucrări de restaurare și îmbunătățire ce vor mai fi efectuate la el și va deveni noua casă parohială a Parohiei Ortodoxe Române din Jaca.
Prin sprijin financiar din partea Statului Român, oferit prin intermediul Secretariatului de Stat pentru Culte de la București, în urmă cu aproximativ 4 ani, au fost efectuate lucrări de restaurare la biserica ortodoxă românească din Jaca, care au vizat înlocuirea structurii de rezistență a acoperișului și a țiglelor de pe biserică. La această biserică, construită din zid la sfârșitul secolului al XVIII-lea (1791), pe locul unei biserici mai vechi, din lemn, mai sunt încă necesare și alte lucrări de restaurare interioare și exterioare, la turnul și zidurile bisericii, precum și la uși și ferestre. Potrivit înțelegerii reciproce dintre cele două State, restaurarea bisericii revine Statului Român, pe când rezolvarea problemei casei parohiale Statului Ungar.
Datorită vechimii fostei case parohiale, construită în anii 1930 și grav afectată de trecerea timpului, aceasta a fost demolată în anul 2008, dar la solicitarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan și prin sprijinul conducerii Primăriei din Jaca, familia Preotului Paroh Cosmin Pop s-a mutat într-o altă locuință pusă la dispoziție de către Primărie.
Prin achiziționarea noului imobil și amenajările care vor mai avea loc, se va rezolva o doleanță importantă a acestei comunități, deoarece Preotul Paroh Ortodox Român al Jacăi, care deservește și alte trei Parohii Ortodoxe Românești din zonă (Darvaș – Darvas, Peterd – Mezöpeterd și Vecherd – Vekerd) va avea o casă parohială corespunzătoare, pentru a-și putea desfășura așa cum se cuvine activitatea pastoral misionară adresată românilor din această parte a Ungariei.





