Arhivă

Rânduieli în Săptămâna Luminată

Creștinii ortodocși se află în Săptămâna Luminată. În zilele care urmează Praznicului Învierii Domnului, toate rânduielile Bisericii sunt speciale. Întreaga expresie liturgică a Ortodoxiei, de la veșmintele slujitorilor și până la imnografie, mărturisește bucuria pascală.…

Programe de pregătire în domeniul patrimoniului cultural

Centrul pentru patrimoniul cultural „Sf. Constantin Brâncoveanu” al Patriarhiei Române împlinește, anul acesta, 5 ani de la înființare. Acreditat în anul 2007, Centrul este autorizat să organizeze programe de formare profesională pentru personalul eclezial și…

Vizită arhierească la Mănăstirea Dobrești

În a treia zi a Slăvitului Praznic al Învierii Domnului, Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul a slujit la Mănăstirea Dobrești, din cuprinsul Arhiepiscopiei Timișoarei, ctitorie a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, după cum ne informează „Ziarul Lumina”,…

Sfintele Paști în Mitropolia Banatului

Mii de credincioși din întreg cuprinsul Mitropoliei Banatului au întâmpinat slăvitul praznic al Învierii Domnului alături de ierarhii lor, la catedralele din Timișoara, Arad și Caransebeș, informează „Ziarul Lumina”. Prin grija Preafericitului Părinte Patriarh Daniel,…

Praznicul Învierii în Mitropolia Olteniei

Marele praznic al Sfintei Învieri a umplut de lumină sufletele credincioșilor din Mitropolia Olteniei. Imnul bucuriei ‘Hristos a înviat!’ a răsunat în toate catedralele chiriarhale, mănăstirile și bisericile de mir din Oltenia. De marele praznic…

Sfintele Paști în Transilvania

Zeci de mii de credincioși din Transilvania au participat la slujba Învierii Domnului din noaptea sfântă, răspunzând chemării preoților și ierarhilor ‘Veniți de luați Lumină!’. Lumina și bucuria Învierii Domnului au ajuns în casele credincioșilor,…

Învierea Domnului în Arhiepiscopia Sibiului

Câteva mii de sibieni au venit la Catedrala mitropolitană din centrul orașului, la miezul nopții de Înviere, pentru a primi Lumina Sfântă din Ierusalim. Slujba a fost oficiată de Înalt Preasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și…