Eparhii

Daruri pentru copiii de la Centrul Maternal Arad

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, au fost dăruite daruri copiilor de la Centrul Maternal Arad, în perioada 12-17 decembrie 2015, după cum ne-a precizat Arhim. Teofan Mada, vicar eparhial, coordonator de proiect. Centrul…

Filantropie în prag de sărbătoare

Între Episcopia Caransebeșului și Spitalul Municipal de Urgență din localitate există un fructuos parteneriat, care s-a concretizat prin mai multe acțiuni de ajutorare din partea Centrului eparhial, pentru modernizarea și sprijinirea cu instrumentar medical a…

Hristos se naşte Slăviţi-L

Peste 150 de copii ai școlilor din Sectorul III al Capitalei au concertat sau au fost mici actori miercuri seară, 16 decembrie 2015, în cadrul Festivalului Hristos se naște Slăviți-L. Evenimentul, ajuns la cea de-a…

Agenda tânărului ortodox 2016, lansată la Buzău

În contextul declarării de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a anului 2016 ca An omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox, la Buzău, a fost lansată, în premieră, Agenda tânărului ortodox 2016,…

Daruri pentru elevi sălişteni

Copiii de la ciclul primar al Liceului Tehnologic Ioan Lupaş din oraşul Sălişte au primit luni, 14 decembrie 2015, daruri din partea Arhiepiscopiei Sibiului, informează site-ul oficial al Mitropoliei Ardealului. Cei mici au fost îndemnaţi…

Concert de colinde la Băile Herculane

Un grup de 30 de elevi de la Școala cu clasele 1-4 din Băile Herculane, conduși de doamna învățătoare Doina Uratoru, a susţinut marți, 15 decembrie 2015, un concert de colinde în biserica Schimbarea la…