Spectacolul „Frumoșii irozi de altă dată..”, la Caransebeș

La Centrul eparhial din Caransebeș s-a desfășurat marți, 15 decembrie 2015, Spectacolul Frumoșii irozi de altă dată.., moment artistic închinat Sărbătorii Nașterii Domnului, informează Diac. Pavel Canea, Darius Herea de la Biroul de Presă al Episcopiei Caransebeşului.

Evenimentul a avut loc în Sala de festivități Episcop Elie Miron Cristea în prezența Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului.

Spectacolul a fost prezentat de elevi de la Seminarul Teologic Episcop Ioan Popasu din Caransebeș, împreună cu elevi de la Colegiul Național Traian Doda și Liceul Tehnologic Decebal din localitate.

„La Seminarul Teologic din Caransebeș încă din anii 60 ai secolului trecut a existat tradiţia interpretării dramatice a evenimentelor biblice ce s-au petrecut la Naşterea Domnului. Mergând pe firul acestei tradiţii, anul acesta , ca şi în anii precedenţi, elevii seminarişti au pus în scenă una dintre cele mai cunoscute piese de teatru religios din perioada interbelică, «Viflaimul» de Victor Ioan Popa. Pentru ca de măiestria artistică a elevilor talentaţi să se bucure cât mai mulţi iubitori de dramaturgie religioasă, cu ajutorul Centrului Eparhial, s-au organizat două reprezentaţii ale acestei piesei de teatru, una în Caransebeș şi una în Oraviţa, oraşe cu rezonanţă pentru viaţa spirituală şi culturală a Banatului”, a subliniat părintele Daniel Alic, consilier cultural al Episcopiei Caransebeșului.

La final Preasfințitul Părinte Lucian a răsplătit pe artiști cu daruri și tuturor celor prezenți le-a oferit iconițe și calendare.

Spectacolul Frumoșii irozi de altă dată… a fost prezentat miercuri, 16 decembrie și la Casa de cultură din orașul Oravița.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…